Evolio Aria – review [video]

08/10/2012

Evolio este o companie românească care mizează pe piața tabletelor în 2012. La început de an au adus Evotab 2 și din vară au prezentat o nouă tabletă de 7 inch – Evotab Fun + Evolio Aria, noul lor vârf de gamă care se comercializează la un preț recomandat de 999 lei.

Apropo, Evolio Aria va primi și o versiune cu 3G încorporat care va fi pe placul celor care călătoresc mult și au nevoie de conectivitate în orice situație. Versiunile de 3G ale tabletelor am înțeles că nu ar fi așa căutate pe plan local și majoritatea se interesează de modelul Wi-Fi only. Tableta Aria integrează specificații destul de ok pentru prețul său: display IPS de 9.7 inch – diagonală regăsită și la tableta iPad, rezoluție specifică iPad & iPad 2, procesor dual-core la 1.5 GHz. Toate specificațiile le vedeți în tabel:

Tabletă
Date tehnice
Evolio Aria
Ecran IPS de 9.7 inch cu rezoluție 1024×768 pixeli
Procesor AMLOGIC dual-core la 1.5 GHz
Memorie 1 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB
GPU Mali-400MP
Sistem de operare Android 4.0.3 Ice Cream Sandwich
Conectivitate HDMI, microUSB, jack de 3.5 mm, Wi-Fi b/g/n, 3G via dongle USB,
Cameră foto și video 2 Megapixeli și frontală de 0.3 Megapixeli
Baterie 6000 mAh
Greutate 570 gr.
Grosime 9.9 mm

Design

Se dovedește că au fost atenți încă de la pachetul în care vine tableta, este un mic magnet de care dai când scoți Aria din cutie. Dați de tablet pc, încărcător pe jack micuț specific, cablu de conectare microUSB – USB 2.0, certificat de garanție, manual de instrucțiuni, cablu microUSB – USB 2.0 tată care permite conectarea unui stick de memorie sau a unui dongle 3G.

Legat de garanție, se oferă 5 ani de zile cu excepția acumulatorului. Aceasta se dorește a fi dovada că Evolio dispune de un produs fiabil. Nu se oferă acces la baterie. Mi-a plăcut de când am văzut-o prima dată. S-a mers pe simplitate în ce privește liniile de design și materiale cât mai bune. Display-ul este înconjurat de o margine neagră, aluminiu la carcasa de pe spate, nu dai de niciun logo în partea frontală și asta-mi place, pe spate regăsiți frumos stilizat: Evolio mai mic și Aria cu un font mai mare. Toate porturile sunt puse la bază, pe un rând le găsești pe toate în afară de cel pentru reglarea volumului. Conectivitate este bine pusă la punct pentru segmentul din care face parte.

Cântărește 600  570  gr, 9.9 mm grosime. Se simte ok în mână, nu ai senzația că-ți scapă pe jos și nici că-i un produs ieftin. Au făcut treabă din acest punct de vedere sau mai bine spus, au știut ce să aleagă de la partenerul asiatic cu care lucrează.

Ecran și sunet

Display IPS de 9.7 inch cu rezoluție 1024×768 pixeli, destul de luminos. Se vede foarte bine în spațiile ușor mai întunecate și suferă puțin acolo unde există lumină, în sensul că se reflectă ambientul.

Marginile ecranului sunt la o dimensiune egală, aspectul este 4:3 și am înțeles că ar fi persoane care consideră că așa trebuie să fie un tablet pc. Nu există controale capacitive, toate se regăsesc în interfața Android 4.0.3 Ice Cream Sandwich.

Sunetul este oferit de o micuță boxă de 1W dispusă pe spate. Se aude tare, clar și bass-ul nu-i proeminent. Se transmit ușor vibrații în carcasă, dar nu deranjează ca la unele tablete de top. Jack-ul de 3.5 mm este pe lateral, la baza lui Aria. Nu am dat de căști în pachet, dar am testat cu unele clasice de la Apple și se aude decent. Reglarea volumului se face din lateral stânga.

Hardware, sistem de operare, aplicații

Avem un procesor dual-core AMLOGIC la o frecvență de 1.5 GHz, 1 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare, accelerator grafic Mali-400 dual-core, slot pentru microSD de până la 32 GB. Nu-i rău de loc pentru o tabletă de 999 lei.

Nu pun prea mare preț pe specificațiile tehnice ci pe experiența oferită. Rulează Android 4.0.3 Ice Cream Sandwich și s-ar putea să primească Android 4.0.4 sau Android 4.1, deși nu s-a specificat clar când se va produce această trecere. Interfața pusă de Evolio mi-a plăcut prin simplitate, nu dai de zeci de aplicații fără rost. Să vedem ce găsiți din standard / stoc:

– Adobe Reader, AppInstaler, Browser, Calculator, Calendar, Cameră foto, Search,
– Ceas, Descărcări, E-mail, e-manual, Earth, EvoBook, FileBrowser, Galerie, Gmail, Google Talk, Google+;
– Guerilla Bob, Hărți, HDMIswitch, Kingsoft Office, Latitude, Locații;
– Google Play – magazinul de aplicații, Yahoo! Mail, Messenger, Yahoo! Messenger, MoviePlayer, Muzică, Muzică Play, Navigare;
– Presa Online, Setări, Upgrade, YouTube.

M-a uimit în sens pozitiv pe partea de browsing unde se mișcă destul de repede. Am încercat să instalez Chrome pentru Android, dar mi-a dat o eroare și spune că nu funcționează pentru că nu am Android 4.0, deși tableta rulează 4.0.3 ICS. Bănuiesc că un viitor upgrade va rezolva această problemă. Aplicația de YouTube nu vrea să se deschidă, noroc că funcționează fără probleme din browser. Am înțeles că ar fi apărut un update de firmware.

Twitter și Facebook cu aplicațiile adiacente funcționează fără nicio problemă. Tastatura qwerty touch este identică cu cea de pe Galaxy Nexus, tastatura Android specifică și te ajută în a scrie cât mai repede. Mai sunt și alte aplicații în Google Play.

Majoritatea aplicațiilor din Google Play sunt randate de Evolio Aria fără probleme.

Performanță

Am făcut câteva teste de benchmark și le regăsiți mai jos:

Teste benchmark Evolio Aria Google Nexus 7 cu Android 4.1.1 Jelly Bean, display de 7 inch cu rezoluție 1280×800 pixeli, procesor quad-core Tegra 3, 1 GB memorie RAM, ULP GeForce GPU, 8 / 16 GB spațiu de stocare InfoTouch iTab 971 cu Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich, display de 9.7 inch cu rezoluție 1024×768 pixeli,  procesor Rk3066 dual-core la 1.6 GHz, 1 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus cu Android 3.2 HoneyComb, display de 7 inch cu rezoluție 1024×600 pixeli, procesor Exynos dual-core la 1.2 GHz, 1 GB RAM, 16 / 32 GB + microSD
AnTuTu Benchmark 7155 puncte 10644 puncte 8247 puncte 5226 puncte
Quadrant Standard 3804 puncte 3471 puncte 4028 puncte 2505 puncte
CF-Bench 11838 puncte 7853 puncte 5600 puncte
Vellamo 1159 puncte 1683 puncte 1750 puncte 1044 puncte
NenaMark 1 49.4 fps 59.8 fps 59.3 fps
NenaMark 2 35.1 fps 55.5 fps 48.3 fps
BrowserMark 108837 puncte 133512 puncte 90601 puncte
HTML5test cu browserul default 263 puncte 369 puncte cu Chrome pentru Android 227 puncte cu browserul Webkit integrat

Conectivitate

Evolio Aria dispune de Wi-Fi în standardele b/g/n. La bază dați de butonul de power, slot pentru cardurile de tip microSD de până la 32 GB, miniHDMI, jack de 3.5 mm, microUSB, jack mai mic pentru încărcător, conectivitate prin infraroșu dacă vrei să-ți transformi tableta în telecomandă ad-hoc. În lateral dreapta a fost poziționată tasta pentru reglarea volumului.

Portul microUSB cu cablul microUSB – USB 2.0 tată oferă posibilitatea de a conecta un stick dongle 3G în stilul celor de la RCS&RDS spre a avea internet via 3G sau pentru un stick de memorie sau un accesoriu distinct.

Cameră foto și video

2 Megapixeli pe spate și 0.3 Megapixeliu în partea frontală pentru apeluri video. Vă las cu câteva fotografii spre a vă forma o opinie.

Autonomie

Bateria de 6000 mAh îi oferă o autonomie de funcționare de 5 – 7h în funcție de setările pe care le folosiți pe device s-ar putea să ofere și mai mult. Spre exemplu la setări dați de opțiunea de a seta CPU-ul pe performanță sau pe modul normal.

Concluzii

Evolio Aria este cu adevărat o tabletă de tip best buy pe care o cumperi în cunoștință de cauză. Nu-i cereți să fie un ASUS Transformer TF700 sau TF300 când costă 30% din valoarea primului model și 50% din al doilea. Pentru nișa sa se descurcă excelent, o tabletă dual-core cu Android. Dispune de spațiu de stocare suficient, unele bug-uri presupun că vor fi rezolvate de Android 4.0.4 sau Android 4.1, Evolio a promis că-i va face update de software. Are acces la Google Play, rulează fără probleme majoritatea aplicațiilor de acolo.

Puncte forte
– best buy la prețul de 999 lei;
– design plăcut, materiale de o calitate bună;
– browsing în mare viteză;
– spațiu de stocare bine pus la punct: 16 GB + microSD;
– Android 4.0.3 cu o interfață simplă, fără artificii inutile.

Puncte slabe
– display IPS care în spațiile luminate reflectă mediul ambiant;
– nu funcționează aplicația dedicată YouTube;
– autonomie care nu impresionează.

httpvh://youtu.be/zpHoPStotP0

Update: Există un update de firmware care rezolvă problema cu Youtube și alte aplicații. 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.