Fraţii Pavăl (Dedeman) sunt foarte aproape să cumpere Carrefour România

Diverse
/
/
17 dec. 25
/

În luna octombrie aflam pentru prima dată despre intenţia Carrefour de a ieşi din România. Compania franceză vrea să părăsească toată zona Europei de Est, astfel că şi în Polonia se întâmplă acelaşi fenomen ca în ţara noastră.

În cursul zilei de astăzi, 17 decembrie, au apărut noi informaţii pe surse referitor la acest subiect, astfel că ştirea momentului este aceea că fraţii Pavăl (Dedeman) sunt foarte aproape să cumpere Carrefour România.

Conform surselor zf.ro, stadiul negocierilor este foarte avansat, iar un anunţ oficial ar urma să fie făcut fie pe final de an, fie în primele zile din 2026. Se pare că mai sunt mici detalii de pus la punct, însă un acord de principiu ar exista deja.

Reprezentanţii Dedeman neagă informaţia, aspect absolut normal în condiţiile în care cerneala nu a fost aşternută încă pe foaie: „Informaţiile apărute în spaţiul public nu sunt adevărate şi se bazează pe speculaţii, publicate fără a fi verificate în prealabil.”

Tranzacţia este estimată la o valoare cuprinsă între 750 şi 900 de milioane de euro, iar aceasta implică întreaga reţea Carrefour România formată din aproximativ 450 de magazine. Compania a avut în 2024 o cifră de afaceri de 12.5 miliarde lei, un profit de 52 milioane lei şi peste 10.000 de angajaţi.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ştiaţi că la LIDL puteţi cumpăra cu cardul de credit în rate fără dobândă (momentan doar din categoria Click & Pick)?

Cei de la LIDL lansează periodic categoria Click & Pick, cea care permite românilor să rezerve direct din aplicaţie un produs, urmând ca ulterior să îl ridice din magazinul favorit.

5 gadgets de la Kaufland (25.03 – 31.03.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

ANAF îşi va lansa în curând propriul magazin online, de unde veţi putea cumpăra la preţ redus apartamente, terenuri, maşini şi multe altele

Dacă v-aţi dorit vreodată să cumpăraţi diverse lucruri de la ANAF, dar fie nu aţi participat la licitaţii, fie nu aţi ajuns la puţinele magazine fizice existente în ţară, aflaţi că în curând veţi putea „ieşi” la shopping direct pe o platformă online.