În rândurile următoare veți descoperi mai multe informații despre Apple, Samsung, TikTok, Honor, Microsoft etc.
1. TikTok se pregătește să fie offline în SUA. Așa au afirmat în cel mai recent buletin emis. Mă rog, ei merg cumva în avans față de ce le-a fost impus ca să le arate americanilor ce s-ar putea întâmpla când aplicația cu peste 170 milioane utilizatori dispare complet;
2. Ce este RedNote? Există o apetență a americanilor pentru aplicațiile chinezești. De câteva zile, mulți au început să folosească RedNote ce nu este neapărat un rival de TikTok ci mai degrabă de Instagram, tot made in China etc. Duolingo a înregistrat o creștere de 215% a celor interesați să învețe chineză din SUA;
3. Cele mai bune chipuri Apple nu vor fi realizate în fabrica din Arizona ce intră în producția de serie din acest an. Înțeleg că ar avea nevoie de aprobare pentru orice pas făcut, iar birocrația ar funcția de 2 ori mai lent față de Taiwan;
4. Noul promo pentru seria Galaxy S25 este focusată pe funcțiile AI avansate;
5. NVIDIA GeForce RTX 5090D ar aduce un plus de performanță raw de 20% față de RTX 4090, fără DLSS activat;
6. Apple a ajuns în top 5 și pe piața din India, una interesată în mod special de telefoane mobile ieftine. Au livrat 12 milioane unități în India pe 2024 și se așteaptă să atingă 15 milioane unități în 2026;
7. A fost lansat Xiaomi Electric Scooter 5 Pro cu motor de 1000W și autonomie de 60 km;
8. CEO-ul Honor și-a dat demisia, iar locul său a fost luat de un alt oficial cu istoric în cadrul Huawei;
9. Uniunea Europeană și-ar dori să știe cum funcționează algoritmul X (fostul Twitter);
10. Windows 11 se pregătește să afișeze procentajul bateriei în taskbar;
11. România a produs peste 560.000 de mașini în 2024, record național. Fabricile responsabile de performanța sunt Dacia de la Mioveni și Ford Otosan de la Craiova.