Gama Logitech Rally Bar – soluții pentru videoconferințe la cele mai înalte standarde

/
/
20 ian. 21
/

Logitech este unul dintre cei mai cunoscuți producători de periferice și accesorii PC / IT din lume, nu cred că mai este nevoie de o prezentare a companiei.

Unele dintre cele mai noi produse din portofoliul producătorului elvețian se adresează serviciilor pentru conferințe video. Gama Logitech Rally Bar include mai multe dispozitive: Logitech Rally Bar, Logitech Rally Bar Mini și Logitech RoomMate.

O să vorbim ceva mai pe larg despre primele două, întrucât RoomMate nu trebuie să intre obligatoriu în ecuație.

Acesta este un fel de mini PC axat să ruleze servicii de videoconferință împreună cu camere Logitech, fără nevoia de a utiliza un alt PC sau Mac. Cu ajutorul Logitech RoomMate poate fi simplificată semnificativ configurarea, gestionarea și utilizarea echipamentelor de videoconferință.

Noul Logitech Rally Bar este construit special pentru camere de dimensiuni medii, în timp ce Logitech Rally Bar Mini este mai potrivit pentru camere mici. Ambele dispozitive promit să transforme întâlnirile video în întâlniri la calitate cinematografică și cu un sunet clar, totul într-un design all-in-one.

Pe Logitech Rally Bar și Rally Bar Mini pot rula în mod nativ, fără a fi nevoie de alte echipamente (PC, Mac) aplicațiile de videoconferință acceptate, pentru început Microsoft Teams și Zoom, disponibile încă de la lansare. Noul portofoliu Logitech va oferi suport, de asemenea, pentru alte servicii de videoconferință precum GoTo, Pexip și RingCentral.

Cele două dispozitive integrează o a doua cameră video (pe lângă cea principală) pentru analiza spațiului de întâlnire cu ajutorul inteligenței artificiale. Folosind tehnologia Logitech RightSense și AI Viewfinder, camera detectează fețele oamenilor și acțiunile lor în timp real, sporind capabilitățile de încadrare a imaginilor Logitech RightSight și a controlului camerei, astfel încât participanții la întâlnire să fie mereu focalizați, fie că se alătură mai târziu discuției, fie că se deplasează prin încăpere.

Logitech Rally Bar și Rally Bar Mini folosesc optică de cea mai bună calitate și permit rezoluții de până la 4K. Obiectivul suportă mișcări tip pan și tilt, precum și zoom optic până la 5X. De asemenea, zoom-ul digital permite extinderea până la 15X, zoom total.

Logitech Rally Bar PDP

 

Cu o vastă experiență audio în spate, Logitech promite o claritate ridicată a vocilor pentru ambele dispozitive. Gama Logitech Rally Bar integrează difuzoare cu nivel scăzut de distorsiune și un set de microfoane direcționale adaptive care formează un fascicul, ce captează voci de la fiecare persoană, concentrându-se către persoana care vorbește și ajustând automat vocile mai puternice și mai slabe, suprimând în același timp zgomotul nedorit. În plus, un sistem brevetat de suspensie anti-vibrații, reduce vibrațiile din vocea interlocutorului care pot trece prin pereți, standuri și mobilier, astfel încât participanții să audă și să poată fi auziți cu o claritate înaltă.

În plus, pentru o acoperire audio mai extinsă pot fi adăugate lângă Rally Bar și Rally Bar Mini microfoanele Rally Mic Pods, microfoane versatile și simplu de utlizat.

Logitech Rally Bar va fi disponibil la sfârșitul acestui trimestru, la un preț ce va începe de la 3.999 Euro. Rally Bar Mini va costa de la 2.999 Euro, iar Logitech RoomMate de la 999 Euro.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.