În cartea Maeştrii afacerilor online de John Middleton am găsit un text interesant legat de modul în care un american a fundamentat un model în ce priveşte adoptarea tehnologiei. Potrivit lui Moore sunt cinci categorii: Inovatorii, Adoptanţii timpurii, Majoritatea timpurie, Majoritatea târzie şi Codaşii.
1. Inovatorii:
– entuziaşti în domeniul tehnologiei care caută şi utilizează cu pasiune produsele noi. Ei caută astfel de produse chiar înainte ca acestea să fie lansate. Tehnologia este extrem de importantă în viaţa lor. Nu există mulţi inovatori în niciun segment de piaţă, dar a-i câştiga de partea ta la începutul unei campanii de marketing este un lucru deosebit de important, deoarece susţinerea din partea lor îi asigură pe ceilalţi jucători din piaţă că este un produs cu adevărat bun.
2. Adoptanţii timpurii:
– aceştia sunt vizionarii care, ca şi Inovatorii, adoptă conceptele produselor noi foarte devreme în cadrul ciclului de viaţă al acestora, dar, spre deosebire de inovatori nu sunt tehnologi. Mai degrabă, ei pot să-şi imagineze, să înţeleagă şi să aprecieze cu uşurinţă beneficiile unei noi tehnologii, creând o legătură între aceste beneficii potenţiale şi propriile lor interese. Atunci când găsesc o corespondenţă puternică, Adoptanţii timpurii sunt gata să-şi bazeze pe ea deciziile de cumpărare.
3. Majoritatea timpurie:
– aceştia sunt pragmaticii care au, asemenea, Adoptanţilor timpurii, abilitatea de a înţelege tehnologia, însă ceea ce îi domină este un simţ acut al pragmatismului. Ei ştiu că multe invenţii noi nu sunt altceva decât nişte mofturi trecătoare, aşa că aşteaptă să vadă ce fac ceilalţi oameni înainte de a investi ei înşişi. Deoarece există mulţi oameni în acest segment – aproximativ o treime din întregul ciclu de viaţă al adoptării – atragerea lor este deosebit de importantă pentru realizarea unor profituri însemnate şi, prin urmare, pentru garantarea posibilităţilor de dezvoltare.
4. Majoritatea târzie:
– aceştia sunt conservatori, având aceleaşi griji ca şi cei din Majoritatea timpurie, plus încă una majoră. În timp ce persoanele care se încadrează în categoria Majorităţii timpurii se simt capabile de a folosi un produs tehnologic, în cazul în care se hotărăsc să îl achiziţioneze membrii Majorităţii târzii nu au această siguranţă. Drept rezultat, aceşti aşteaptă până când produsul respectiv devine un standard stabil, şi chiar şi atunci trebuie să fie îndelung încurajaţi până să îl cumpere, în general de la companii mari şi foarte cunoascute. Ca şi Majoritatea timpurie, acest grup conţine o treime din numărul total al populaţiei cu putere de cumpărare din orice segment, ceea ce îl face extrem de profitabil.
5. Codaşii:
– aceştia sunt scepticii care pur şi simplu nu doresc să aibă de-a face cu tehnologia din mai multe motive, unele personale, altele economice. Singura dată când ei vor cumpăra un produs tehnologic este atunci când un alt produs pe care îl cumpără îl conţine pe primul nefiind conştienţi de acest lucru.
Sursa: John Middleton, Maeştrii afacerilor online, Editura Meteor Business, Bucureşti, 2009, p. 109 – 110.