Gionee W909 – să vedem oare primul smartphone Allview cu clapetă?

/
/
23 mart. 16
/

Producătorul chinez Gionee a anunţat că pe 29 martie va lansa “cel mai puternic telefon cu clapetă din istorie”. Conform informaţiilor existente la ora actuală, Gionee W909 (căci despre el este vorba) ar utiliza un procesor MediaTek Helio P10, 2 / 4 GB RAM, 32 / 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli şi două ecrane de 4.2 inci cu rezoluţie HD.

După cum probabil ştiţi, Gionee este unul dintre principalii furnizori de telefoane inteligente pentru Allview şi mare majoritate din modelele lansate de ei ajung şi în România sub umbrela companiei braşovene. Gionee W909 ar urma să coste 615 dolari în China, de aceea cred că dacă va ajunge vreodată în România nu va costa mai puţin de 2600 – 2700 lei. Să rişte Allview şi să rebranduiască acest struţo-camilă? Vom vedea.

gionee 4

Specificaţii posibile pentru Gionee W909:

  • două display-uri IPS de 4.2 inch cu rezoluție HD (1280 x 720 pixeli);
  • procesor MediaTek Helio P10 (MT6755) octa-core pe 64 biţi tactat la 2.0 GHz, ARM Mali-T860 GPU, 2 / 4 GB LPDDR4 memorie RAM, 32 / 64 GB spațiu de stocare şi suport pentru card microSD;
  • Android 5.1 Lollipop;
  • 4G / LTE, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 4.1, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS, senzor pentru citirea amprentelor;
  • cameră foto de 16 megapixeli cu LED flash, autofocus și cameră frontală de 5 megapixeli;
  • 16.4 mm grosime şi 210 g. greutate.

gionee 5

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.