Folosesc o cameră GoPro de ceva vreme, iar modelul HERO 8 Black a avut parte de o recenzie detaliată aici. Acum, a venit vremea unei noi camere de acțiune de cel mai celebru producător de astfel de gadgeturi, iar îmbunătățirile față de generațiile trecute sunt evidente.
Principalul upgrade al GoPro HERO 9 Black vine în dreptul senzorului de imagine, al cărui număr efectiv de Megapixeli nu l-am aflat încă, dar care poate capta clipuri video la rezoluție maximă 5K – 5120 x 2880 pixeli și fotografii de 20 Megapixeli.
Update: am găsit detalii despre senzor, ce are efectiv 23.6 Megapixeli.
Astfel, utilizatorii avansați poți face de acum crop pe video și să rămână la final cu un clip la rezoluție nativă 4K, fără a pierde din detalii, acesta fiind doar unul din scenarii la care mă gândesc. În plus, poți extrage poze de 14.6 Megapixeli din clipurile 5K filmate, din nou un plus important pentru unii.
În ceea ce privește funcțiile nou introduse, vorbim despre o premieră GoPro pentru HERO 9 Black, anume ”Horizon Leveling”, funcție integrată în cea mai nouă ediție de stabilizare electronică de la GoPro – HyperSmooth 3.0. Practic, cu horizon leveling, stabilizarea electronică încearcă să păstreze imaginea aliniată pe orizontală, deși nu am găsit detalii până la ce unghiuri poate face asta.
GoPro HERO 9 Black introduce și funcție de webcam cu Live Stream, cumva în ton cu nevoile acestor vremuri.
Printre funcțiile îmbunătățite, pe lângă HyperSmooth 3.0, GoPro HERO 9 Black introduce TimeWarp 3.0 Video, noul Super Photo + HDR pentru fotografii. În rest, se pare că și toate celelalte moduri și funcții sunt acum mai bune, însă rămâne să testăm spre a putea face o impresie corectă.
Schimbări nu sunt doar la nivel software și în interior, ci și la exterior. GoPro HERO 9 Black propune de acum un ecran principal mai mare, în timp ce display-ul frontal este color.
Foarte important de precizat este că lentila poate fi schimbată cu ușurință în caz că este nevoie, spre deosebire de generația trecută, când practic trebuia înlocuită carcasa cu totul în caz că sticla avea de suferit.
Mai mult, există opțional un ”obiectiv”, o lentilă ultra-wide – Max Lens Mode, cu care unghiul de vizulizare ajunge la nu mai puțin de 155 de grade, pentru a putea cuprinde în cadru cât se poate de mult.
S-au păstrat pe noua cameră brațele pliabile ce permit montarea diferitelor accesorii, iar bateria are o capacitate cu aproape 50% mai mare – 1720 mAh față de 1220 mAh.
GoPro HERO 9 Black nu aduce însă doar avantaje, printre aspectele negative pe care le-aș putea menționa fără a testa camera, se numără dimensiunile crescute (aș spune simțitor pentru o astfel de cameră). Iar asta în cazul în care oricum HERO 8 era mai mare decât 7-ele.
În rest, pentru tot ce oferă suplimentar, GoPro HERO 9 Black menține un preț rezonabil, de circa 2.400 de lei. Nu-i un preț mic, dar este în aceeași zonă cu prețurile de lansare ale generațiilor precedente.