Hidroelectrica susţine că nu produce suficientă energie electrică pentru a putea prelua toţi consumatorii casnici, astfel că nu poate garanta că va avea mereu cel mai mic preţ din piaţă

Diverse
/
/
13 iun. 25
/

În acest moment Hidroelectrica este pusă sub o presiune ridicată, compania fiind efectiv asaltată de cereri de schimbare furnizor. Se pare că zilnic sunt primite peste 10.000 – 11.000 de cereri, dublu faţă de numărul mediu de cereri lunare de anul trecut (este cu adevărat impresionant).

Compania de stat a declarat recent presei că nimeni nu va rămâne pe dinafară şi că toate cererile de schimbare furnizor vor fi acceptate, până la ultima solicitare.

Problema este că Hidroelectrica are o capacitate limitată în ceea ce priveşte producţia de energie electrică, astfel că, la un moment dat, dacă situaţia o va cere, ar putea chiar cumpăra energie electrică de la alte companii din piaţă. Pentru a se întâmpla acest lucru este nevoie ca Hidroelectrica să aibă un număr uriaş de abonaţi, iar acest lucru nu este de dorit. Reprezentanţii companiei chiar au declarat că speră ca ceilalţi furnizori să îşi reevalueze ofertele, astfel încât românii să aibă mai multe alternative competitive.

Teoretic, toată producţia anuală de energie electrică a Hidroelectrica nu poate acoperi necesarul consumatorilor casnici (fără a lua în calcul variaţiile de producţie, variaţiile de cerere, ceilalţi consumatori etc.)

În acest context pare destul de clar că Hidroelectrica nu poate garanta strategia celui mai mic preţ din piaţă.

Hidroelectrica rămâne în continuare cea mai bună opţiune din rândul furnizorilor existenţi în piaţă, oferta sa valabilă din 1 iulie fiind de departe cea mai avantajoasă pentru români (chiar dacă în multe cazuri vorbim şi aici de creşteri substanţiale de cost).

Sursa: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Chery a anunţat oficial că va participa la Cursa de 24 de ore de la Le Mans (este primul producător chinez care va participa la această competiţie de anduranţă)

Cursa de 24 de ore de la Le Mans este una dintre cele mai celebre şi mai prestigioase competiţii de anduranţă din lume. Aceasta a fost organizată pentru prima dată în 1923, astfel că este şi cea mai veche cursă de anduranţă încă activă.

Prima Sport şi Digi Sport pierd noi competiţii sportive majore în disputa cu Pro TV (Voyo)

Pro TV continuă să bage adânc mâna în buzunare pentru a cumpăra competiţii sportive majore, totul pentru a creşte gradul de atractivitate a platformei de streaming video Voyo.

Piața de smartphone-uri în T3 2025 – Samsung este lider și pe următoarele poziții sunt Apple, Xiaomi, Transsion și vivo

Omdia a publicat un raport în ce privește livrările de smartphone-uri pe trimestrul recent încheiat - cuprins între 1 iulie 2025 - 30 septembrie 2025.