HTC Desire 620G – review

02/07/2015

Mi-am găsit timp să aștern în mediul virtual și impresiile formate de HTC Desire 620G primit la review din partea F64. Este un smartphone ce sosește în două versiuni: single sim cu 4G și dual-sim cu conectivitate 3G. Modelul single sim are procesor Qualcomm Snapdragon 410 pe ARM Cortex-A53 la 1.2 GHz și Adreno 306 în poziția de accelerator grafic.

HTC Desire 620G = versiunea dual-sim ce încorporează un procesor MediaTek MT6592 de tip octa-core pe ARM Cortex-A7 la 1.7 GHz și Mali-450 în rol de GPU. De aici trageți concluzia că am testat varianta cu slot pentru două cartele sim și procesor MediaTek. Am observat că HTC a strâns legătura cu MediaTek și au o mulțime de terminale cu hardware chinezesc, inclusiv telefoane din zona de top (HTC One E9 Plus, HTC One M9 Plus, HTC One ME etc).

HTC-Desire-620G (21)

Nu m-aș mira dacă la un moment dat, HTC intră în portofoliul MediaTek. Mă rog, altă discuție ce merită reluată în alt context.

Specificații HTC Desire 620G;

specificatii-HTC-Desire-620G


Design

HTC-Desire-620G (1)

În pachetul de retail dați de smartphone, încărcător pe USB 2.0, cablu microUSB – USB, căști cu fir lat de tip clasic pe jack de 3.5 mm, ghid de utilizare, certificat de garanție și cam atât.

HTC Desire 620G oferă acces la bateria de 2100 mAh, la sloturile pentru cele două cartele de tip microSIM și la slotul dedicat unui card microSD de până la 32 GB. Ca design, materiale și finisare amintește direct de HTC Desire 816, diferența fiind dată de diagonala ecranului (de la 5.5 inch la Desire 816 spre 5 inch cât are display-ul lui Desire 620). Pot face analogie și cu HTC Desire 820, urmașul lui Desire 816.

În partea frontală sunt două difuzoare, iar baza terminalului pare ușor supradimensionată (acolo se află și logo-ul HTC). Raportul corp al smartphone-ului / display este modest, 63.2%. HTC nu impresionează la acest capitol pe niciun smartphone de-al său.

Smartphone-ul taiwanez dă senzația de soliditate, ajutat și de cele 160 gr., dar și de grosimea de 9.6 mm. În niciun caz nu este cumpărat pentru dimensiunile sale fizice, nu-i slim / subțire. Mult plastic folosit în fabricarea lui Desire 620G, dar nu întâlniți plastice care să scoată sunete ciudate. Mi-ar fi plăcut să văd păstrată carcasa lui HTC One X și pusă pe telefoane în genul lui Desire 620G, ar fi fost de efect.

Una peste alta, HTC Desire 620G nu impresionează prin cine știe ce materiale, arată mai ieftin decât categoria de preț din care face parte.

Ecran și sunet

HTC-Desire-620G (29)

Super LCD de 5 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, 294 ppi, fără sticlă de protecție. Este și cel mai mare punct contra pentru acest smartphone, luminozitate mică, unghi redus de vizualizare, culori șterse. Ei spun că este un Super LCD, dar impresia lăsată este de TN de acum 3 – 4 ani de zile. Touch-ul răspunde prompt comenzilor, măcar atât.

HTC a mers pe controale de tip touch și nu a implementat taste capacitive, dar în locul acestora se lăfăie sigla HTC, spațiu ocupat inutil fără a avea o funcție de Home în spate, spre exemplu.

La capitilul sunet se descurcă impecabil cu ajutorul celor două difuzoare frontale, jos pălăria. Calitatea se păstrează și pe jack-ul de 3.5 mm situat în partea superioară, reglarea volumului se face din lateral dreapta. Căștile din pachet deși sunt rotunde și clasice oferă un sound bun, recomand unele de tip intraauriculare pentru imersivitate crescută.

Hardware, sistem de operare și aplicații

HTC-Desire-620G (30)

Elemente ce-l definesc pe HTC Desire 620G la capitolul hardware: MediaTek MT6592 de tip octa-core pe ARM Cortex-A7, Mali-450MP4, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB. Este un ansamblu hardware pe care l-am tot întâlnit…, în 2014.

Rulează Android 4.4 KitKat cu Sense UI 6.0 și la capitolul fluiditate nu pot să comentez. Se mișcă impecabil, asta pentru că HTC știe să construiască interfața grafică Sense astfel încât să nu îngenunche hardware-ul pus pe smartphone. Afirmația asta rămâne valabilă pentru toate telefoanele HTC de la categoria mid-range în sus.

În browsing punctează bine, se descurcă decent cu mai toate aplicațiile și jocurile din Google Play. Le rulează și pe cele cu grafică mai complexă, dar stă mai prost pe partea de detalii. Dacă faci update de software concomitent cu alte operațiuni pe smartphone, s-ar putea să-ți livreze mici întârzieri în meniu. În rest, dacă le luați pe rând, nu face probleme.

Aplicații preinstalate pe HTC Desire 620G:

Aplicații Google: Chrome, Căutare, Google+, Hangouts, News & Weather, Căutare vocală, Play Games, Setări Google, Play Movies & TV, Play Music, Google Foto, Google Maps, Gmail, Play Store, Drive;

Polaris Office 5 – suită pentru documentele în format Office (Word, Excel, PowerPoint);

Facebook, Lanternă – nu au nevoie de descriere;

HTC Dot View – soft pentru husele speciale ale companiei taiwaneze;

ToDo – aplicație în care stabilești remindere peste zi;

+ alte aplicații specifice HTC.

Nu am informații legate de un eventual update de software al HTC pentru Desire 620G, dacă au în gând să-i pună Android 5.0 Lollipop sau Android M. Cel mai probabil, va rămâne la 4.4 KitKat.

Performanță

Screenshot-HTC-Desire-620G (24)

Rezultatele le găsiți notate în tabel:
teste-benchmark-HTC-Desire-620G

Conectivitate

HTC-Desire-620G (26)

Are suport pentru două cartele de tip microSIM, lipsește conectivitatea 4G și pe 3G știe viteze de download de până la 21.6 Mbps. Se adaugă Wi-Fi în standardele b/g/n, bluetooth, A-GPS și GLONASS.

În partea superioară se află jack-ul de 3.5 mm, în lateral dreapta dați de power și reglarea volumului, la bază de portul microUSB ce permite încărcarea bateriei de 2100 mAh și conectarea la PC. Capacul spate se îndepărtează și oferă acces la acumulator, la sloturile pentru microSIM și microSD.

Pe partea de apeluri de voce punctează bine, calitate ridicată și semnal bun. La fel și în ce privește conexiunea la internet prin Wi-Fi sau 3G.

Cameră foto și video

HTC-Desire-620G (27)

8 Megapixeli cu LED flash și autofocus, cameră frontală de 5 Megapixeli de tip fixed focus. O să ajungem să avem senzori mai mari la camera secundară, de la nebunia numită selfie.

LED-ul flash este ușor anemic, iar calitatea fotografiilor făcute cu HTC Desire 620G o consider a fi la un nivel bun. Face autofocus rapid, reproducere corectă a culorilor, fără aberații cromatice. De cele mai multe ori cu Desire 620G vei primi imagini fără cusur, ușor de share-uit în social media.

Fotografii făcute cu HTC Desire 620G:

Autonomie

Bateria de 2100 mAh se descurcă bine și la utilizare intensivă, display-ul la 70 – 80% din luminozitate te va duce spre 3 sferturi de zi – 1 zi. Procesorul MediaTek octa-core aduce o eficiență crescută a consumului de energie.

Preț

HTC Desire 620G – de la 869 lei la F64.

Concluzii

HTC-Desire-620G (34)

HTC Desire 620G are o mică / mare problemă, prețul. La un cost de 650 – 750 lei aș spune că merită luat în calcul. Am observat că a scăzut de la 999 lei, cât costa la debutul pe meleagurile românești. Am structurat punctele PRO sau CONTRA ca să faceți o decizie de achiziție în cunoștință de cauză.

PRO

– interfață fluentă și de cele mai multe ori nu agață prin meniu, rulează majoritatea aplicațiilor și jocurilor din Google Play în condiții optime;

– sunet excelent pentru categoria sa de preț;

– camera de 8 Megapixeli se descurcă exemplar, la fel și selfie camera frontală de 5 Megapixeli;

– dual-sim;

– autonomie rezonabilă;

CONTRA

– display cu luminozitate scăzută, ilizibil sub acțiunea razelor de soare;

– raport preț / specificații modest;

– lipsă 4G;

– Android 4.4 KitKat și nu se știe dacă va face pasul spre Android 5.0 Lollipop;

– măricel la cele 160 de gr. și 9.6 mm la un telefon cu display de 5 inch.

Partea de unboxing și primele impresii:

httpvh://youtu.be/Z7Tq-nqG9GM

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.