HTC One M7 vs One M8 vs One M9 într-un scurt hands on [video]

/
/
28 feb. 15
/

Da ştiu, am scris foarte mult despre HTC One M9 în ultima perioadă, însă nu puteam să trec cu vederea acest hands on video realizat de un user cu „pile” la HTC. În cele aproximativ 2 minute ale acestui clip vedem clar că de la HTC One M7 la HTC One M9 nu sunt foarte multe diferenţe pe partea de design. Cele mai clare sunt reflectate la nivelul camerei foto şi a grosimii marginilor ecranului. Dacă nu impresionează cu altceva, nu îi văd prea bine pe cei de la HTC care sunt deja la al doilea model 95% identic cu HTC One M7 cu care au impresionat acum 2 ani.

htc one m9

Specificaţii complete pentru HTC One M9:

– display Super LCD3 de 5 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu Corning Gorilla Glass 4;

– procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 810 pe 64 biţi tactat la 2.0 GHz şi accelerator grafic Adreno 430;

– 3 GB memorie RAM şi 32/64 GB memorie internă (suport pentru card microSD de până la 128 GB);

– cameră foto de 20 megapixeli cu dual-LED flash şi cameră frontală de 4 megapixeli cu tehnologie UltraPixel;

– baterie de 2900 mAh, grosime de 9.61 mm şi o greutate de 157.5 grame;

– 4G cu viteze de până la 300 Mbps în download, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi hotspot, Bluetooth 4.1, NFC, difuzoare BoomSound, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, radio FM;

– Android 5.0.1 Lollipop cu Sense 7 UI.

httpvh://youtu.be/fRnE6v4QBy4

Via: Mobillissimo.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.