Huawei a anunţat venituri cu 23.2% mai mari în prima jumătate a anului 2019 faţă de aceeaşi perioadă din 2018

/
/
6 aug. 19
/

Huawei a trimis un comunicat de presă prin intermediul căruia aflăm care sunt rezultatele financiare ale companiei în primele şase luni ale anului în curs. Compania chineză a înregistrat în primul semestru din 2019 venituri de 401.3 miliarde CNY (aproximativ 58 miliarde de dolari), cu 23.2% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Marja de profit net a companiei în prima jumătate a acestui an a fost de 8.7%.

Huawei Carrier Business Group a înregistrat venituri din vânzări de 146.5 miliarde CNY (aproximativ 21 miliarde de dolari) datorită creșterii constante a producției și exportului echipamentelor pentru rețele wireless, transmisie optică, comunicații de date, IT și produse conexe. Până în prezent, Huawei a încheiat 50 de contracte comerciale pentru tehnologia 5G și a livrat cel puțin 150.000 de stații de bază la nivel global.

Pentru Huawei Enterprise Business Group, primele șase luni ale acestui an au adus venituri din vânzări de aproximativ 31.6 miliarde CNY (aproximativ 4,5 miliarde de dolari). Compania continuă să-și dezvolte portofoliul ITC pe mai multe domenii, inclusiv Cloud, Inteligență Artificială, rețele de campus, centre de date, Internet of Things.

Huawei Consumer Business Group a înregistrat venituri de 220.8 miliarde CNY (aproximativ 32 miliarde de dolari). Compania a expediat 118 milioane de smartphone-uri (inclusiv unități Honor), cu 24% mai mult decât în anul precedent. De asemenea, compania a întregistrat o creștere rapidă și pentru livrarea de tablete, laptopuri si gadget-uri wearable. Strategia sa este de a oferi utilizatorilor experiențe inteligente și interconectate. Până în prezent, ecosistemul Huawei Mobile Services integrează 800.000 de dezvoltatori înregistrați și 500 de milioane de utilizatori în întreaga lume.

Chiar dacă imaginea companiei a avut mult de suferit în urma scandalului cu Statele Unite ale Americii, Huawei continuă să meargă bine la nivelul fiecărei divizii. Interesant este că Huawei a reuşit să comercializeze cu 24% mai multe smartphone-uri decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar acest rezultat a fost posibil atât mulţumită vânzărilor excelente din prima parte a anului, cât şi mulţumită chinezilor care s-au unit cumpărând device-uri ale producătorilor locali în dauna celor americane.

Categorii: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HUAWEI Watch GT Runner 2 – review și cod exclusiv de reducere (Dedicat alergătorilor entuziaști sau de performanță, dar nu numai)

Prima ediție HUAWEI GT Runner a fost lansată tocmai în 2022, iar de atunci și până astăzi compania chineză iată că și-a luat ceva timp până la cea de-a doua generație a ceasului inteligent care se adresează (în special) alergătorilor și a altor tipuri de atleți. HUAWEI Watch GT Runner 2 preia practic de la…

HUAWEI Band 11 Pro – preview și cod de reducere de -15% (Cât de tare s-a apropiat o brățară de fitness de un smartwatch?)

Nu am idee cât de multe brățări de fitness sunt vândute ca procent din tot ce înseamnă dispozitive purtabile, adică acolo unde sunt încadrate și smartwatch-urile, dar simplul fapt că încă mai sunt destule astfel de brățări în piață ne arată că cerere pare că mai fie. HUAWEI este unul dintre liderii mondiali în ceea…

HUAWEI Watch GT Runner 2 – primele impresii pentru un smartwatch cu funcții avansate pentru activități fizice, în special pentru alergare

HUAWEI revine în zona smartwatch‑urilor dedicate alergătorilor cu Watch GT Runner 2, un model care, încă de la primele ore de utilizare, mi-a lăsat impresia că a fost construit spre a oferi precizie în monitorizarea antrenamentelor fizice. Compania chineză afirmă că este un dispozitiv gândit pentru cei care aleargă constant, fie că vorbim despre amatori…