Huawei Honor 9 Lite va fi lansat oficial pe 21 decembrie

/
/
15 dec. 17
/

În mai puţin de o săptămână Huawei va lansa două noi device-uri: Huawei Enjoy 7S, respectiv Huawei Honor 9 Lite. Dacă despre primul am scris într-un articol anterior, în cele ce urmează vom detalia tot ceea ce ştim la momentul actual despre cel din urmă.

Huawei Honor 9 Lite ar urma să fie echipat cu un display de 5.65 inci cu rezoluţie FullHD+ şi aspect 18:9, procesor octa-core, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală (13 + 2 megapixeli) şi cameră frontală duală (13 + 2 megapixeli), baterie de 3000 mAh şi Emotion UI 8.0 bazat pe Android 8.0 Oreo.

Chiar dacă vorbim de un smartphone mid-range, acesta va fi construit în totalitate din sticlă (în acest segment de preţ se foloseşte de obicei construcţia metalică), iar la capitolul nuanţe de culoare vom avea negru, alb, gri şi albastru. Huawei Honor 9 Lite va fi prezentat oficial pe 21 decembrie, iar preţul nu ar trebui să fie mai mare de 200 – 250 dolari.

Specificaţii posibile pentru Huawei Honor 9 Lite:

  • display IPS de 5.65 inci cu rezoluţie FullHD+ (2160 x 1080 pixeli), raport 18:9, protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass;
  • procesor octa-core Kirin 659 pe 64 biţi, Mali-T830 MP2 GPU, 4 GB memorie RAM şi 64 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 256 GB);
  • Emotion UI 8.0 bazat pe Android 8.0 Oreo;
  • 4G VoLTE, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, jack de 3.5 mm, USB Type-C, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu deschidere f/2.0, PDAF, LED flash + cameră secundară de 2 megapixeli şi cameră frontală duală de 13 + 2 megapixeli cu LED flash şi diverse funcţii de înfrumuseţare;
  • baterie de 3000 mAh cu încărcare rapidă, 7.6 mm grosime şi 149 g. greutate.
Sursa: fonearena.com
Categorii: Huawei
Cuvinte cheie: Huawei, Huawei Honor 9 Lite
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HUAWEI Watch GT Runner 2 – review și cod exclusiv de reducere (Dedicat alergătorilor entuziaști sau de performanță, dar nu numai)

Prima ediție HUAWEI GT Runner a fost lansată tocmai în 2022, iar de atunci și până astăzi compania chineză iată că și-a luat ceva timp până la cea de-a doua generație a ceasului inteligent care se adresează (în special) alergătorilor și a altor tipuri de atleți. HUAWEI Watch GT Runner 2 preia practic de la…

HUAWEI Band 11 Pro – preview și cod de reducere de -15% (Cât de tare s-a apropiat o brățară de fitness de un smartwatch?)

Nu am idee cât de multe brățări de fitness sunt vândute ca procent din tot ce înseamnă dispozitive purtabile, adică acolo unde sunt încadrate și smartwatch-urile, dar simplul fapt că încă mai sunt destule astfel de brățări în piață ne arată că cerere pare că mai fie. HUAWEI este unul dintre liderii mondiali în ceea…

HUAWEI Watch GT Runner 2 – primele impresii pentru un smartwatch cu funcții avansate pentru activități fizice, în special pentru alergare

HUAWEI revine în zona smartwatch‑urilor dedicate alergătorilor cu Watch GT Runner 2, un model care, încă de la primele ore de utilizare, mi-a lăsat impresia că a fost construit spre a oferi precizie în monitorizarea antrenamentelor fizice. Compania chineză afirmă că este un dispozitiv gândit pentru cei care aleargă constant, fie că vorbim despre amatori…