Huawei lansează oficial sistemul de operare HarmonyOS PC (acesta este dedicat computerelor)

Software
/
/
12 mai 25
/

În prezent HarmonyOS funcţionează foarte bine, compania chineză comercializând milioane de smartphone-uri cu acest sistem de operare la bord (majoritatea în China, dar aceasta este altă poveste).

Huawei îşi doreşte să transforme HarmonyOS într-un ecosistem în adevăratul sens al cuvântului, astfel că prin vocea lui Zhu Dongdong, președintele diviziei de tablete și PC-uri, anunţă lansarea oficială a sistemului de operare HarmonyOS PC.

După cum ne spune şi numele, acesta este dedicat computerelor şi este gândit şi construit pe trei mari piloni:

  • HarmonyOS Base – acesta se foloseşte de kernel-ul HarmonyOS, motorul Ark pentru grafică și performanța interfeței și arhitectura StarShield pentru securitate și alte componente de backend;
  • HarmonyOS Ecosystem – încă de la lansare avem peste 150 de aplicaţii exclusive şi compatibilitate cu alte peste 2000 de aplicaţii universale;
  • HarmonyOS Experience – sistemul de operare vine cu suport pentru peste 1000 de device-uri externe (monitoare, tastaturi, mauşi, imprimante, scannere etc.).

Sigur că nu putea lipsi nici integrarea cu AI, astfel că HarmonyOS PC va veni cu multiple soluţii în această direcţie (momentan acestea nu au fost prezentate).

HarmonyOS PC va fi disponibil pe piaţa chineză începând cu data de 19 mai.

Via: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HUAWEI Watch GT Runner 2 – review și cod exclusiv de reducere (Dedicat alergătorilor entuziaști sau de performanță, dar nu numai)

Prima ediție HUAWEI GT Runner a fost lansată tocmai în 2022, iar de atunci și până astăzi compania chineză iată că și-a luat ceva timp până la cea de-a doua generație a ceasului inteligent care se adresează (în special) alergătorilor și a altor tipuri de atleți. HUAWEI Watch GT Runner 2 preia practic de la…

HUAWEI Band 11 Pro – preview și cod de reducere de -15% (Cât de tare s-a apropiat o brățară de fitness de un smartwatch?)

Nu am idee cât de multe brățări de fitness sunt vândute ca procent din tot ce înseamnă dispozitive purtabile, adică acolo unde sunt încadrate și smartwatch-urile, dar simplul fapt că încă mai sunt destule astfel de brățări în piață ne arată că cerere pare că mai fie. HUAWEI este unul dintre liderii mondiali în ceea…

HUAWEI Watch GT Runner 2 – primele impresii pentru un smartwatch cu funcții avansate pentru activități fizice, în special pentru alergare

HUAWEI revine în zona smartwatch‑urilor dedicate alergătorilor cu Watch GT Runner 2, un model care, încă de la primele ore de utilizare, mi-a lăsat impresia că a fost construit spre a oferi precizie în monitorizarea antrenamentelor fizice. Compania chineză afirmă că este un dispozitiv gândit pentru cei care aleargă constant, fie că vorbim despre amatori…