Cu câteva zile înainte de lansarea oficială am avut ocazia să primesc mai multe informații legate de Huawei P20 Pro, date pe care le-am integrat în articolul de față, unul de tip hands-on / primele impresii.
Huawei își dorește să ajungă lider mondial și să devanseze concurența directă de pe 1 și 2: Samsung și Apple. Un rol extrem de important îl au seriile P și Mate, compania chineză trebuie să replice succesul rivalului sud-coreean ce prin S și Note a reușit să vândă zeci de milioane unități pe modele Android din categoria premium. Apropo, Huawei alături de cele două companii amintite intră într-un grup select, al celor ce dezvoltă pe lângă software și hardware-ul propriu-zis (CPU, GPU etc).
Seriile P din generațiile anterioare și-au propus să iasă în evidență prin design, camera duală, dar și printr-un preț mai bun. La Mate 10 și Mate 10 Pro au urcat costurile de comercializare și asta în contextul unui terminal ce joacă de la egal la egal cu concurență. Cu P20 și P20 Pro își doresc să fie peste S9 și S9 Plus, iar pe partea de preț din câte am înțeles, nu vor fi diferențe prea mari. P20 s-ar putea să coste puțin peste 3000 lei – 3100 – 3200 lei, iar P20 Pro se oprește la aprox. 4000 lei.
O să-l analizez pe Huawei P20 Pro, iar pentru P20 o să revin cu articol dedicat. Încep cu datele hardware preliminare.
Specificații
Material de tip hands-on;
Primele impresii
Design
Din start trebuie să spun că Huawei P20 & P20 Pro nu păstrează nicio legătură cu P10 și P10 Plus, iar cu Mate 10 Pro sunt doar câteva puncte comune: sticlă pe spate, procesorul Kirin 970 cu matrice neurală și partea de AI, similarități la nivel de cameră foto și video.
Huawei P20 Pro mizează pe un ecran OLED de 6.1 inch, observați că nu se punctează drept AMOLED precum la Mate 10 Pro (furnizorul este JDI și nu Samsung). Rezoluția este de 2240×1080 pixeli, cu aspect 18.7:9. Acel 0.7 ce strică fracția 18:9 este dat de…, decupajul din partea superioară (mai mic față de ceea ce găsim pe iPhone X, dar suficient de mare ca să primească camera frontală de 24 Megapixeli cu f/2.0).
Prevăd multe discuții legate de notch, Huawei s-a gândit la asta și în software se oferă posibilitatea spre a-l dezactiva, o bandă neagră îl însoțește în stânga și dreapta. Raportul display / corp nu l-am aflat, dar mi s-a părut a fi destul de bun, deși cititorul de amprentă a fost păstrat în partea față. Alt element interesant: cititorul de amprentă poate fi setat să preia Back, Ieșire pe ecranul de start, Aplicații Recente, iar tastele de tip touch buttons să nu mai ocupe din ecranul de start. Sunt elemente de tip swipe, ușor de adoptat de către utilizator.
Poate că decupajul și cititorul în față nu vă place, dar P20 Pro arată superb din spate. Ai spune că este o cameră foto compactă, toate elementele au fost mutat pe latura din stânga (sigla companiei, cele trei camere foto + dublu LED flash-ul). Sosește și într-o nouă versiune de culoare, cu un gradient de la albastru spre violet, cu reflexii ce nu le mai găsești la alt terminal din piață, dar și cu amprente ce se evidențiază în ritm alert (îl ștergeți imediat de un material textil, de blue jeanși etc). Sticla de pe spate, dar și cele trei camere ce ies în evidență dincolo de linia generală aș spune că necesită o husă de protecție, husă ce va fura din frumusețea terminalului.
Huawei P20 Pro este frumos și elegant, cu linii simple în parea spate, cu un decupaj pentru camera frontală și cititor de amprentă sub ecran – mai ușor de accesat față de o poziționare în spate. Este compact și subțire pentru cei 6.1 inch ai ecranului, legat de grosime, dacă am reținut corect – 7.4 sau 7.5 mm, în contextul în care avem o baterie de 4000 mAh.
Ecran și sunet
Am avut un Mate 10 Pro și am putut să compar display-ul AMOLED de 6 inch cu rezoluție 2160×1080 pixeli cu cel de 6.1 inch OLED cu 2240×1080 pixeli. La prima vedere aș spune că nu reflectă spațiul ambiant la același nivel, pare mai mat dacă-mi permiteți expresia. Observați că Huawei nu urcă la rezoluții foarte mari, asta spre a prezerva consumul de energie (la concurentul direct, ajungi de multe ori să mergi pe o rezoluție intermediară, la maxim rupe acumulatorul). De notat și faptul că P20 Pro are certificare IP67 în ce privește contactul cu apa și praful, iar P20 doar pentru picăturile de apă – IP53.
Este inutil să spun că unghiul de vizualizare mi s-a părut larg, că nu ai cum să zărești pixeli etc. Sunt taste de tip touch buttons ce merg a fi configurate din interfață, dar cititorul de amprentă poate fi configurat ca să preia aceste funcții, iar întregul ecran să fie folosit spre a afișa conținut. Dacă vrei un plus de autonomie, poți seta rezoluția ecranului de la 2240×1080 pixeli la 1493 x 720 pixeli.
Sunetul cade în sarcina unui difuzor principal aflat la bază, iar speaker-ul secundar se află deasupra ecranului. Împreună fac o pereche bună, un sound puternic și clar, în linie cu ceea ce aduce și Mate 10 Pro. Nu avem jack de 3.5 mm, iar portul USB type-C a primit această funcție (căști de bună calitate în pachet). Trebuie să punctez că sunetul are certificare Dolby Atmos. Sunt mai multe moduri de playback (Smart – analizează conținutul și optimizează spre a livra o calitate cât mai bună, Film – dialog clar + sunet surround cât mai realist, Music – sunet bogat cu accent pe fiecare notă).
Hardware, sistem de operare și aplicații
Kirin 970 + 6 GB RAM + 128 GB spațiu de stocare din care 116 GB în mod real, elemente regăsite și pe Mate 10 Pro. Avem un hardware cu NPU, gândit să învețe din obiceiurile utilizatorului și cu resurse destul de mari la nivel de putere de procesare (nu are probleme în a rula orice aplicație sau joc din Google Play, nici în următorii 1.5 – 2 ani nu văd ce i-ar putea pune probleme).
Rulează interfața EMUI 8.1 bazată pe Android 8.1 Oreo. Nu sunt modificări majore în ce privește grafica sau organizarea (sertar cu aplicații sau toate aplicațiile + widgeturile pe ecranul de pornire, motor de teme, aplicație de tip manager ce elimină cache-ul și aplicațiile remanente etc).
Sunt puține aplicații preinstalate și bloatware-ul aș spune că este de-a dreptul minim. Sunt aplicații Google specifice oricărui telefon Android, Health, Themes și Phone Manager de la Huawei. În categoria Unelte dați de Wallet – plăți cu telefonul mobil, Weather, Calculator, Sound Recorder, Torch, Mirror, Smart Controller, HiCare, Compas. Mai sunt 4 aplicații recomandate ce pot fi dezinstalate: Booking, Instagram, eBay și Netflix.
Încorporează 4G cu viteze de până la 1.2 Gbps în download – așa-zisul 4.5G cu agregare de spectru. Tot pe partea de conectivitate: 4×4 MIMO, Wi-Fi ac, port infraroșu ce permite transformarea lui P20 Pro în telecomandă ad-hoc pentru electronicele din locuință. În partea superioară se află portul infraroșu, în dreapta dați de reglarea volumului și butonul roșu de pornire / oprire, la bază de difuzorul principal + portul USB type-C, în lateral stânga de slotul pentru nanoSIM. Arc band-urile pentru conectivitate sunt evidente în partea superioară și inferioară, inserții ce se doresc a fi neintruzive.
Camera foto și video
Aici este aici. Huawei P20 Pro plusează la nivel de senzori pentru camera principală, pe lângă duetul de tip color + monocrom se adaugă și un senzor tele de 8 Megapixeli. Camera frontală urcă dramatic în megapixeli, 24 Megapixeli cu f/2.0 – pentru cei interesați de fotografii selfie în detaliu.
Camera principală de pe Huawei P20 Pro:
- RGB de 40 Megapixeli cu f/1.8 și dimensiune a pixelului de 2 microni (dacă am înțeles greșit, modific în articol);
- Monocrom de 20 Megapixeli cu f/1.6;
- Tele de 8 Megapixeli cu f/2.4.
Am făcut câteva imagini, deși software-ul nu era în versiunea finală și la prima vedere aș spune că în low light este cu o clasă peste GALAXY S9 Plus. Bineînțeles, că voi dovedi acest aspect prin fotografii comparative. O să vedeți cum anumite detalii sunt prinse de P20 Pro și S9 Plus le scoate în ceață sau nu le vede, cu ghilimelele de rigoare. Zoom-ul urcă la 5x, aspect de testat spre a vedea dacă nu aduce și mult zgomot la pachet.
Software-ul cu AI este capabil să recunoască cadrul și să ajusteze setările pe repede înainte. Huawei a încercat să mulțumească atât pe profesioniști, printr-un mod pro cât mai bine pus la punct, dar și pe cei interesați de fotografii cât mai bune pe repede înainte (point and shoot).
P20 Pro filmează 4K cu 60 fps. Revin cu mostre foto și video într-un articol separat.
Concluzii
Huawei P20 Pro este cel mai bun telefon mobil lansat de către compania chineză până la momentul actual, iar pe lângă design aș spune că ansamblul cu trei camere în partea spate merită toată atenția.
Concluziile vor veni după cum este și normal, după o perioadă de testare. Unboxingul va fi publicat în câteva ore, fotografii + material video în cursul zilei de mâine, și un comparativ cu S9 Plus cât este proaspăt, iar recenzia în weekend. Putem extinde discuția în rubrica de comentarii.
Galerie de imagini;