Huawei P50 Pocket – primul smartphone pliabil cu clapetă al companiei chineze

/
/
23 dec. 21
/

Nu doar smartwatch-ul Huawei Watch D este o noutate în portofoliul companiei chineze, ci şi smartphone-ul Huawei P50 Pocket. Acesta este primul telefon pliabil cu clapetă a celor de la Huawei, unul tip flagship cu specificaţii şi caracteristici demne de un device premium.

Pentru a da un plus de rafinament Huawei a ales o construcţie din sticlă 3D, una care se evidenţiază cu siguranţă în public. Ţinând cont că vorbim de un device scump, se observă încă din start publicul ţintă, altfel mie, un simplu muritor, mi se pare pe alocuri chiar kitschos.

La nivel de display avem un OLED de 6.9 inci cu rată de refresh de 120Hz, aspect 21:9 (în stilul CinemaWide a celor de la Sony) şi o rezoluţie atipică (2790 x 1180 pixeli), cât şi un al doilea OLED de 1.04 inci, un ecran extern rotund ce preia cumva din funcţiile existente pe un smartwatch (afişează notificări, scurtături pentru aplicaţii, se pot folosi widget-uri, se poate controla muzica, se pot face selfie-uri, se pot afişa hărţi sau coduri QR etc.).

Specificaţii complete pentru Huawei P50 Pocket:

  • ecran principal de 6.9 inci cu panel OLED, rezoluție FullHD+ 2790 x 1188 pixeli, rată de refresh de 120Hz, touch sampling rate de 300Hz, DCI-P3, 1 miliard de culori, ecran secundar OLED de 1.04 inch cu rezoluție 340 x 340 pixeli;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 888 de tip octa-core pe 5nm, GPU Adreno 660, 8 / 12 GB RAM şi 256 / 512 GB spațiu stocare + suport pentru carduri Nano Memory;
  • Android 11 cu EMUI 12 (versiunea globală) / HarmonyOS 2.0 (versiunea chineză);
  • dual-sim, 4G LTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, Bluetooth 5.2 LE, dual GPS (L1 + L5), Glonass, Galileo și BDS, USB Type-C 3.1, NFC, scanner de amprente lateral;
  • cameră principală wide de 40 Megapixeli, f/1.8, laser autofocus + cameră ultra-wide de 13 MP, 1.12μm, f/2.2 + cameră hyperspectrală de 32 Megapixeli, f/1.8, filmare 4K la 30 fps, cameră frontală de 10.7 Megapixeli, f/2.2, filmare 4K la 30 fps;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă la 40W;
  • dimensiuni pliat de 73.6 x 87.3 x 15.2 mm, dimensiuni nepliat 73.6 x 170 x 7.2 mm;
  • greutate de 190 grame.

Deşi camera foto prezentă pe acest Huawei P50 Pocket vine cu numeroase funcţii şi tehnologii, inclusiv sistemul Huawei Hyperspectral Imaging ce ajută la îmbunătăţirea calităţii imaginii, primul smartphone pliabil cu clapetă al companiei chineze nu are OIS pe niciun senzor. Un aspect totuşi deranjant pentru un device premium.

Huawei P50 Pocket va fi disponibil în China la următoarele preţuri:

  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 1410 dolari;
  • 12 GB RAM + 512 GB spaţiu de stocare – 1725 dolari.

httpvh://youtu.be/t-QIWFJN83g

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: smartwatch-ul Huawei Watch GT 6 de 46 mm poate fi cumpărat pentru doar 823.57 lei

Dacă sunteţi în căutarea unui smartwatch cu raport calitate – preţ excelent, vin către voi cu următoarea propunere.

Huawei MatePad 11.5 S 2026 PaperMatte – review

Piața de tablete a crescut în 2025 cu 10%, iar Huawei s-a aflat pe locul al 4-lea cu peste 3 milioane unități livrate în ultimul trimestru din anul trecut, o creștere față de aceeași perioadă din 2024 de aprox. 15%. 

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.