Icon of the Seas, cea mai mare navă de croazieră din lume, a fost lansată la apă şi a făcut deja primele teste

/
/
30 iun. 23
/

Din 2024 cei de la Royal Caribbean International vor deţine cea mai mare navă de croazieră din lume, Icon of the Seas. Aceasta a fost finalizată, iar de câteva zile a fost lansată la apă pentru teste.

Icon of the Seas a fost construită la şantierul vanal Meyer Turku din Finlanda, iar nava se va alătura flotei Royal Caribbean International spre sfârşitul anului, urmând ca primele croaziere să fie făcute de anul viitor.

„În timpul primului său set de teste pe mare, Icon of the Seas a parcurs sute de mile, timp în care au fost testate motoarele principale, corpul navei, sistemele de frânare, direcția, nivelul de zgomot și vibrații”, se arată în comunicatul oficial al companiei.

Iată care sunt cele mai importante caracteristici ale acestei nave:

  • lungime de 365 de metri şi greutate de aproape 251.000 de tone;
  • capacitate de 5610 pasageri + 2350 membri ai echipajului;
  • va fi prima navă Royal Caribbean International alimentată cu gaz natural lichefiat şi tehnologie de celule de combustibil (prietenoasă cu mediul).
  • va deţine cel mai mare parc acvatic pe mare din lume, unul cu şase tobogane de apă;
  • va avea 20 de punţi şi 8 cartiere de explorat;
  • va oferi 28 de tipuri diferite de cazare;
  • va dispune de peste 40 de moduri de a lua masa, de a bea şi de a distra pasagerii.

Via: cnn.com
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Un robot umanoid a fost escortat de poliţia chineză, după ce a speriat (fără să vrea) o femeie în vârstă de 70 de ani

Numărul roboţilor umanoizi începe să crească în China, aşa că este normal să apară şi astfel de cazuri mai puţin obişnuite.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.