În amintirea lui Steve Jobs [declaraţii]

/
/
6 oct. 11
/

Multe personalități și nume mari ai companiilor din domeniul IT și-au adus omagiul celui care a schimbat lumea tehnologiei.

Apple a confirmat faptul că Steve Jobs a încetat din viaţă la 56 de ani după ce s-a luptat mai mulţi ani cu cancerul de pancreas. Apple încurajează pe  toţi cei care vor să-şi împărtăşească amintirile cu Steve să scrie pe adresa de email rememberingsteve@apple.com.

Preşedintele SUA, Barack Obama: „Steve a fost unul din cei mai mari inovatori ai Americii, suficient de curajos ca să ‘gândeadescă diferit’, suficient de îndrăzneţ ca să creadă că va putea schimba lumea şi suficient de talentat ca să o facă„.

Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates: „Steve şi cu mine ne-am întâlnit acum 30 de ani şi am fost colegi, competitori şi prieteni pentru mai multe de jumătate din vieţile noastre. Lumea rareori vede pe cineva care să aibă acelaşi impact profund pe care Steve l-a avut, efectele urmând să se simtă de-a lungul multor generaţii. Pentru aceia dintre noi care au fost suficient de norocoşi ca să lucreze cu el, a fost o onoare nemaipomenită. Mi-e foarte dor de Steve „.

Warren Buffett: „El a fost unul dintre cei mai remarcabili manageri business şi inovatori din istoria business-ului american„.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg: „Steve, îţi mulţumesc pentru că mi-ai fost mentor şi prieten. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat că ceea ce creezi poate schimba lumea. Nu te voi uita„.

Fondatorul Dell, Michael Dell: „Astăzi lumea a pierdut un leader vizionar, industria tehnologiei  a pierdut o legendă, iar eu am pierdut un prieten şi un asociat. Moştenirea lui Steve Jobs va fi amintită de generaţiile care o să urmeze. Gândurile şi rugăciunile mele merg acum către familia lui şi echipa Apple„.

Arnold Schwarzenegger: „Steve a trăit Visul Californiei în fiecare zi a vieţii lui, a schimbat lumea şi ne-a inspirat pe fiecare dintre noi„.

Co-fondatorul Google, Larry Page: „Sunt foarte, foarte trist să aflu vestea aceasta despre Steve. El a fost un om mare cu realizări incredibile şi o strălucire uimitoare. El părea să poată spune în foarte puţine cuvinte ceea ce ar fi trebuit să gândeşti înainte să o faci. Concentrarea lui pe experienţa utilizatorului mai presus de orice a fost întotdeauna o inspiraţie pentru mine. El şi-a sacrificat timp ca să mă caute dupa ce am devenit CEO al companiei ca să stea alături de mine să-mi împărtăşească cunoştinţele şi sfaturile lui deşi nu se simţea deloc bine„.

Mai jos avem imagini de la mai multe Apple Stores din SUA în care fanii aduc un omagiu celui pe care l-au pierdut.

[nggallery id=175]

Sursa: macrumors
Categorii: Apple
Cuvinte cheie:
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.

iPhone 17e – detalii oficiale, imagini şi preţ

În urmă cu doar câteva ore, mărul muşcat a lansat oficial noul smartphone iPhone 17e. Acesta este cel mai accesibil telefon al seriei iPhone 17 şi se prezintă drept urmaş al modelului iPhone 16e.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…