Vivo a lansat un nou smartphone accesibil capabil să îşi schimbe culoarea atunci când este expus la lumină UV – Vivo V25e. Nu este primul astfel de device din portofoliul companiei, Vivo V23 fiind deschizătorul de drumuri (acesta este disponibil oficial şi în România).
Conform celor de la Vivo, spatele telefonului reacţionează la expunerea la lumină UV și trece de la tonuri calde spre tonuri reci și clare (trece de la auriu strălucitor la verde-albastru). Device-ul are un finisaj anti-reflexie cu fluorină şi o textură plăcută la atingere.
Vivo V25e este în rest un smartphone decent, unul cu bune şi cu rele:
- ecran AMOLED de 6.44 inch cu rezoluție de 2400 x 1080 pixeli, rată de refresh de 60Hz, luminozitate de până la 1300 nits;
- procesor MediaTek Helio G99 realizat pe 6nm, Mali-G57 MC2 GPU, 8 GB RAM LPDDR4X, 256 GB spațiu intern de stocare + slot dedicat card microSD;
- Android 12 cu Funtouch OS 12;
- 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Bluetooth 5.2, NFC, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, USB Type-C, scanner de amprente integrat în display, difuzoare stereo;
- cameră principală de 64 Megapixeli cu f/1.89, EIS, OIS + senzor macro de 2 Megapixeli, f/2.4 + senzor bokeh de 2 Megapixeli, f/2.4;
- cameră frontală de 32 Megapixeli, f/2.0;
- baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă la 44W (de la 0 la 58% în 30 de minute), dimensiuni: 159.20 × 74.20 × 7.79 mm şi greutate de 183 gr.
Vivo V25e va fi disponibil pe negru şi auriu, însă doar versiunea din urmă va beneficia de schimbarea culorii. Preţul de achiziţie este de aproximativ 312 dolari.
PS: Acest articol a fost publicat şi sub denumirea “Vivo V25e – detalii oficiale pentru un nou smartphone ce îşi schimbă culoarea când este expus la lumină UV”. Cu text identic, dar titlu diferit, articolul face parte dintr-un experiment gadget.ro prin intermediul căruia dorim să observăm influenţa unui titlu asupra numărului de vizualizări. Vom reveni cu articol explicativ !