iPhone 8 și iPhone 8 Plus – detalii oficiale

12/09/2017

Apple și-a pregătit armele pentru ultima parte a lui 2017, iar în pole position le avem pe iPhone 8 și iPhone 8 Plus. 

iPhone 8 și iPhone 8 Plus sunt îmbrăcate în sticlă, folosesc o configurație hardware nouă, dar păstrează formatul display-ului de la iPhone 7 și 7 Plus – 4.7 și 5.5 inch. Una peste alta putem spune că avem un 7 și 7 Plus cu procesor nou, îmbunătățiri la nivel de cameră foto și video și schimbările amintite în ce privește partea spate. Carcasă are o rigiditate structurală dată de folosirea unui aliaj special de aluminiu.

Pentru că avem sticlă pe spate, noile iPhone-uri aduc și încărcare wireless pe standardul Qi. Procesorul de pe iPhone 8 și 8 Plus este de tip hexa-core și se numeșteA11 Bionic (2 nuclee mai performante și alte 4 nuclee gândite pentru eficiență energetică). Cele 2 nuclee performante ar fi cu 25% mai rapide față de cele integrate de nucleele corespondente din A10 Fusion, iar cele 4 nuclee ce rulează la o frecvență mai mică ar fi cu 70% mai puternice față de cele două nuclee low-power de pe chipsetul lansat în 2016.

Alături de A11 Bionic sosește și primul accelerator grafic dezvoltat intern de către Apple, cu trei nuclee și cu 30% ca putere de procesare peste GPU-ul din A10 Fusion.

Putem spune că avem un upgrade relativ minor în ce privește puterea de procesare. Cam așa stau lucrurile și în universul Android, deja au fost atinse niște limite fizice și cumva se bate pasul la loc în ce privește hardware-ul. Plus că aplicațiile din App Store nu au nevoie de foarte multă putere grafică, idem și pentru Google Play și vârfurile de gamă din 2017.

Precomenzile pentru iPhone 8 și iPhone 8 Plus pornesc din 15 octombrie. Vânzările propriu-zise în primul rând de țări din 22 septembrie. Sunt două versiuni ca spațiu de stocare: 64 GB și 256 GB.

iPhone 8;

  • display IPS de 4.7 inch cu rezoluție 1334×750 pixeli și 326 ppi, contrast 1400:1, 3D Touch, luminozitate maximă de 625 cd/m2, certificare IP67 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful;
  • A11 Bionic de tip hexa-core, 64-bit, co-procesor M11 integrat, 2 GB memorie RAM, 64 / 256 GB spațiu de stocare;
  • iOS 11;
  • 4G cu viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi ac, dual-band, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, Galileo și QZSS;
  • 12 Megapixeli cu f/1.8, zoom digital 5x, OIS, lentilă de safir, filmează 4K la 24, 30 sau 60 fps, stabilizare optică și pentru materialele video, cameră frontală de 7 Megapixeli cu f/2.2, filmează la 1080p;
  • baterie cu încărcare rapidă – de 0 – 50% în 30 de minute, încărcare wireless pe tehnologia Qi, 148 gr. și 7.3 mm grosime;

iPhone 8 Plus;

  • display IPS de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli și 401 ppi, contrast 1300:1, 3D Touch, minozitate maximă de 625 cd/m2, certificare IP67 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful;
  • A11 Bionic de tip hexa-core, 64-bit, co-procesor M11 integrat, 3 GB RAM, 64 / 256 GB spațiu de stocare;
  • iOS 11;
  • 4G cu viteze de până la 1024 Mbos în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi ac, dual-band, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, Galileo și QZSS;
  • cameră duală cu 12 Megapixeli cu f/1.8 și 12 Megapixeli tele cu f/2.8, zoom digital 5x, funcția Portrait Lightning, OIS, lentilă de safir, filmează 4K la 24, 30 sau 60 fps, stabilizare optică și pentru materialele video, cameră frontală de 7 Megapixeli cu f/2.2, filmează la 1080p;
  • baterie cu încărcare rapidă – de la 0 – 50% în 30 de minute, încărcare wireless pe tehnologia Qi, 202 gr. și 7.5 mm grosime.

Prețurile din SUA:

iPhone 8 de 64 GB – 699 dolari;

iPhone 8 de 256 GB – 849 dolari;

iPhone 8 Plus de 64 GB – 799 dolari;

iPhone 8 Plus de 256 GB – 949 dolari.

Sunt mai multe variante de culoare: Silver, Space Gray și Gold. Dispare varianta Jet Black ce s-ar putea să rămână o culoare specială pentru iPhone X.

Sursa: Apple.com
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.