Joint-venture BMW Group și NTT DATA Romania prin care vor fi create în țara noastră câteva mii de locuri de muncă

/
/
5 mart. 24
/

Veste cum nu se poate mai bună pentru cei care lucrează în domeniul IT, în special pe segmentul de dezvoltare software. Grupul BMW anunță că va forma un joint-venture cu cei de la NTT DATA Romania pentru a susține activitățile BMW Group IT în Europa.

În condițiile în care integrarea AI în tot mai multe ramuri IT face ca un procent din ce în ce mai mare din locurile de muncă din acest sector să fie amenințate cu dispariția, faptul că BMW Group deschide alături de NTT DATA Romania un hub software la Cluj-Napoca reprezintă o veste excelentă.

Joint-venture-ul are ca scop dezvoltarea de proiecte și inovarea IT  pentru producție, resurse umane, vânzări și servicii financiare BMW. Inițial, încă de la startul acestei colaborări, vor fi implicați circa 120 de specialiști software, pentru ca până la sfârșitul lui 2024 numărul total de dezvoltatori de software să ajungă la aproximativ 250. Însă joint-venture-ul din Cluj-Napoca se pare că va ajunge la câteva mii de angajați până în 2027, fără a fi dată însă o cifră măcar estimativă aici.

Pentru cei ce nu știu, BMW nu înseamnă doar proiectarea și fabricarea unora dintre cele mai bune automobile din lume, ci există și divizia IT, cu huburi IT și software în Germania, SUA, Africa de Sud, India, Portugalia (joint-venture Critical TechWorks) şi China (colaborare cu LingYue Digital IT Co. Ltd. şi BA TechWorks). Un total de peste 9.400 de angajați din întreaga lume lucrează deja în domeniul IT şi al dezvoltării software pentru BMW Group şi joint-venture-urile sale.

Iată că de azi, BMW Group IT își mărește echipa, prin recent anunțatul joint-venture cu NTT DATA Romania. Este drept că acest contract de joint-venture este supus revizuirii şi aprobării de către autorităţile relevante, dar nu există semne că vor fi puse piedici.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…

O nouă bancă din top 10 ar putea dispărea în curând din România (aceasta a fost scoasă la vânzare încă de anul trecut)

Sectorul bancar este unul de aglomerat în ţara noastră, iar acesta pare a trece printr-un proces de consolidare, unul în urma căruia vom avea mai puţine bănci, dar mai puternice.