Lenovo Tab P11 Gen 2 şi Tab P11 Pro Gen 2 – tablete interesante ce vor fi comercializate oficial şi în Europa

/
/
3 sept. 22
/

Adevărul este că Lenovo are unele dintre cele mai interesante tablete din piaţă şi de multe ori îmi pare rău când le văd limitate doar la piaţa chineză sau cel mult la cea asiatică. Din când în când însă mai avem şi surprize plăcute, precum cea de faţă – două tablete faine ce vor fi disponibile şi în Europa: Lenovo Tab P11 Gen 2 şi Tab P11 Pro Gen 2.

Lenovo Tab P11 Gen 2 vine cu un design frumos, construcţie plastic + metal, ecran generos de 11.5 inci cu rată de refresh de 120Hz, Android 12L în standard (update promis la 13 şi 14), patru difuzoare cu tehnologie Dolby Atmos şi compatibilitate cu accesorii multiple (stylus Lenovo Precision Pen 2, tastatură, husă, staţie de încărcare Lenovo Smart Charging Station 2 etc.).

Specificaţii complete pentru Lenovo Tab P11 Gen 2:

  • display IPS LCD de 11.5 inci cu rezoluţie de 2000 x 1200 pixeli, rată de refresh de 120 Hz, DCI-P3, luminozitate de până la 400 nits;
  • procesor MediaTek Helio G99 cu 2 x ARM Cortex-A76 până la 2.2 GHz și 6 x ARM Cortex-A55 până la 2.0 GHz, Mali-G57 MC2 GPU, 4 / 6 GB RAM LPDDR4X şi 64 / 128 GB spaţiu de stocare + suport pentru card microSD de până la 1 TB;
  • Android 12L;
  • cameră foto de 13 Megapixeli, autofocus, filmare la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli, f/2.0;
  • Wi-Fi 802.11 ax, bluetooth 5.2, port USB Type-C, GPS, Beidou, Glonass, Galileo, patru difuzoare cu tehnologie Dolby Atmos, 2 microfoane;
  • baterie de 7700 mAh cu încărcare rapidă, dimensiuni 269.1 x 169.4 x 7.4 mm şi 520 gr. greutate.

Lenovo Tab P11 Gen 2 va avea un preţ de plecare în Europa de 299 euro.

Lenovo Tab P11 Pro Gen 2 este o variantă mai premium, device-ul fiind echipat cu ecran foarte bun, un OLED de 11.2 inci cu rezoluţie de 2560 x 1536 pixeli, rată de refresh de 120Hz, Dolby Vision, HDR10+, un procesor mai potent, până la 256 GB spaţiu de stocare, baterie de 8200 mAh ce promite până la 14 ore autonomie, patru difuzoare JBL cu tehnologie Dolby Atmos şi aceeşi compatibilitate cu o gamă variată de accesorii.

Această tabletă vine preinstalată cu Android 12, însă Lenovo promite actualizări la Android 13 şi 14.

Specificaţii complete pentru Lenovo Tab P11 Pro Gen 2:

  • display OLED de 11.5 inci cu rezoluţie de 2560 x 1536 pixeli, rată de refresh de 120 Hz, touch sampling rate de 360Hz, 100% DCI-P3, HDR10+, Dolby Vision, luminozitate de până la 600 nits, certificat TÜV Rheinland Eye Care 2.0;
  • procesor MediaTek Kompanio 1300T cu 4 x ARM Cortex-A78 până la 2.6 GHz și 4 x ARM Cortex-A55 până la 2.0 GHz, Mali-G77 MC9 GPU, 4 / 6 / 8 GB RAM LPDDR4X şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1 + suport pentru card microSD de până la 1 TB;
  • Android 12;
  • cameră foto de 13 Megapixeli, autofocus, filmare la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • Wi-Fi 802.11 ax, bluetooth 5.1, port USB Type-C 3.0 cu ieşire DisplayPort, GPS, Beidou, Glonass, Galileo, patru difuzoare JBL cu tehnologie Dolby Atmos, două microfoane;
  • baterie de 8200 mAh cu încărcare rapidă la 30W şi autonomie de până la 14 ore, dimensiuni 263.66 × 166.67 × 6.88 mm şi 480 gr. greutate.

Lenovo Tab P11 Pro Gen 2 va fi disponibil la comandă în Europa la un preţ de plecare de 499 euro.

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Laptopuri de gaming pe care să le urmărești de Black Friday la eMAG 2025

Chiar dacă nu avem încă detalii despre ofertele precise care vor fi de Black Friday la eMAG 2025, putem face din timp câteva recomandări de produse pe care credem noi că merită să le urmărești cu ocazia celei mai mari campanii promoționale din an. În articolul de față am realizat un TOP 10 laptopuri de…

10 puncte PRO pentru laptopurile Lenovo cu grafică GeForce RTX 50 exemplificate pe Lenovo Legion 7 16IAX10 sau de ce să faci upgrade?

Folosesc un laptop de gaming de peste 10 ani. Sunt la al 4-lea model, iar după trei produse de la ASUS și un GIGABYTE, am zis să încerc și un produs din oferta Lenovo. Am avut ocazia să testez notebook-ul de gaming Lenovo Legion 7 16IAX10 într-o configurație cu placa grafică NVIDIA GeForce RTX 5070. 

Lenovo lansează în România primul laptop cu ecran rulabil – ThinkBook Plus Gen 6 Rollable, și ThinkPad X1 Carbon Gen 13 Aura Edition

Lenovo a fost și în acest an partenerul tehnologic al turneului de tenis feminin UniCredit Iași Open WTA 250, iar cu această ocazie a prezentat în marele oraș moldovenesc câteva dintre cele mai importante PC-uri care sunt deja sau urmează a fi disponibile comercial. Cu aceste noi produse adăugate în portofoliul deja extins, Lenovo România…