Live blogging – Mobile Marketing Conference

13/05/2010

M-am trezit cu o durere de cap dar am si luat medicamentul de rigoare.  La Howard Johnson atmosfera este relaxanta. Recunosc si eu din online pe Chinezu, DStanca, Manafu.
O sa revin cu detalii pe aici si, bineinteles, pe conturile de twitter si facebook.
 9.16 – mai recunosc pe ecostin, dan dragomir. Se aduna lumea.

Update 22.28
În sfârşit şi-a revenit şi netul meu de acasă şi pot spune impresiile de la Mobile Marketing Conference unde am participat prin amabilitatea Nokia şi Evensys (deja pe nokia.ro au foste generate paginile pentru cei şase blogger oficiali – sunt şi eu pe acolo:)).
A fost prima conferinţă legată de online şi mobile marketing la care am participat iar avalanşă prezentărilor m-a luat oarecum pe nepregătite. Să fii multitask (să updatezi postările pe twitter şi facebook, să notezi idei afirmate de către prezentatori, să faci fotografii şi clipuri dacă se poate etc) nu a fost chiar uşor dar sper că m-am descurcat (cât de cât). Îmi pare rău că nu mi-am luat laptopul. Nokia N900 s-a descurcat cu brio dar nefiind încărcat la potenţialul maxim m-a făcut să apelez pe ici şi colo pentru reîncărcarea bateriei.
Ce am înţeles la MMC2010?
– mobile web-ul este pe val şi se estimează că în cinci ani va depăşi ca volum al investiţiilor de publicitate web-ul clasic;
– cel mai tare mobisite din România ca număr de vizite este m.hi5.ro;
– cel mai apreciat mobisite aparţine facebook;
– se fac campanii de succes prin intermediul, bătrânului, sms (ex: Murfatlar, Petrom). Campaniile pe mobil beneficiază de o targetare suplimentară dată de localizarea clientului via operatorul de telefonie mobilă;
– în mare parte publicitatea prin mobile web este scumpă: 1,8 euro pe link (cred că vroia să spună click reprezentatul Petrom) faţă de 0,5 euro media tradiţională;
– s-a vorbit de coduri de bare 2D care pot fi fotografiate şi trimise la un anumit număr de telefon generând accesul către un serviciu sau site. Nici nu ştiam de ele şi nu ştiu cât de mult va prinde în incipientul mobile web românesc;
– nu sunt cifre relevante legate de publicul ce accesează internetul mobil iar ecostin a scos în evidenţă acest aspect. SATI nu contorizează decât 12 mobisite-uri. Se vorbeşte de valori cuprinse între 1 şi 5 milioane dar nu ştiu dacă sunt adevărate. Abia acum şi în România: Orange, Vodafone şi Cosmote oferă 3G şi viitorul pare roz pentru web-ul mobil;
– o parte din bloggerii de top au laptopuri Toshiba :).
O să pun câteva imagini mai jos:

Şi un video în care este „asasinat” un telefon de către Dan Boabeş de la Simplus:
Concluzie: Mobile Marketing Conference a fost un eveniment reuşit. Nu m-am descurcat eu prea bine cu socializarea offline, un fel de trac al începătorului, dar cu timpul trec peste. În general am nevoie să cunosc un mediu înainte de a interacţiona în cadrul său. Locaţia, Howard Johnson, este superbă. Data viitoare, dacă va mai fi, nu plec fără un netbook şi un aparat foto decent. 
Au mai scris despre MMC:
Andrei Basoc It’s about… mobile!
Când descopăr articole noi le adaug aici. 
Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.