Mate 10 Pro – cel mai bine vândut smartphone Huawei în etapa de precomandă din Europa de Vest și o problemă

/
/
26 nov. 17
/

Huawei îl listează pe Mate 10 Pro în etapa de precomandă, nu doar în țările din estul Europei precum România, ci și în Europa de Vest (piață potențială mult mai mare față de cea locală, centrată mai mult pe telefoane mobile mid-range și low-cost – volumul aici se realizează). 

Ce a declarat Huawei în ce-l privește pe Mate 10 Pro la precomandă?

  • cel mai bine vândut smartphone Huawei din gama premium în etapa de precomandă, în țările din Europa de Vest;
  • estimările interne au fost depășite cu 100%.

Unde este problema?

Nu au oferit nicio statistică, o valoare exactă a vânzărilor.

Îl testez pe Huawei Mate 10 Pro de o bună perioadă de timp și îl consider a fi unul dintre cele mai bune terminale din 2017 și m-aș bucura să văd că au un cuvânt de spus în segmentul high-end, mai ales că eforturile companiei au fost pe măsură în ce privește dezvoltarea acestui terminal. Nu este cu nimic mai prejos față de alte vârfuri de gamă cu Android, cea mai solidă propunere din ce au lansat până acum.

Apropo, Huawei și-a propus să devină lider mondial până în 2022 (trebuie să depășească Apple și Samsung în acest proces).

Sursa: AndroidAuthority.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Huawei, Huawei Mate 10 Pro
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Honor Magic 8 Pro în oferta eMAG – reducere de 1000 lei și căștile Honor Choice Earbuds X7e Active

Au fost deschise comenzile pentru Honor Magic 8 Pro. Îl descoperiți în oferta celui mai mare magazin online din țara noastră.

Piața de smartphone-uri în T4 2025: Apple a fost no. 1, Samsung și Xiaomi pe locurile 2 și 3 ( 1 / 5 telefoane mobile livrate a fost iPhone)

Counterpoint a prezentat datele privind piața de smartphone-uri în materie de livrări pe trimestrul al 4-lea din 2025 (1 octombrie - 31 decembrie 2025).

ZTE nubia Air – review (Subțire atât în talie, cât și ca preț)

Apple și Samsung au mizat în 2025 pe segmentul smartphone-urilor foarte subțiri și destul de ușoare, dar au făcut asta strict pe zona premium, cu prețuri pe măsură. Succesul nici unuia dintre cele două modele nu a fost nici pe departe cel scontat, așa că informațiile care circulă acum sunt unele ce anunță renunțarea sau,…