MateBook 13 cu AMD Ryzen 7 de la 2999 lei în weekend-ul 9 – 11 iulie, prin Huawei Store

/
/
9 iul. 21
/

Huawei MateBook 13 a fost actualizat la nivel hardware, iar acum îl găsiți cu procesorul AMD Ryzen 7.

Huawei MateBook 13 cu AMD Ryzen 7, 16 GB RAM și 512 GB stocare – 2999 lei (3299 lei va fi de luni – 12 iulie).

Este un notebook cu display de 13 inci (rezoluție 2160 x 1440 pixeli, acoperă 100% din spectrul sRGB, luminozitate de 300 nits, aspect 3:2, unghi de vizualizare la 178 grade, raport display / corp de 88%), procesor AMD Ryzen 7 3700U (quad-core la 2.3 GHz și maxim urcă la 4.0 GHz, proces de litografiere pe 12nm, TDP de 15W), 16 GB memorie RAM de tip DDR4, SSD de 512 GB pe tehnologia PCIe, grafică integrată RX Vega 10.

Rulează Windows 10 Home.

Pe partea de conectivitate dispune de Wi-Fi ac cu 2×2 MIMO, bluetooth 5.0, 2 x USB Type-C, jack combo de 3.5 mm, cameră web integrată de 1 Megapixel, cititor de amprentă, difuzoare stereo, certificare Dolby Atmos (trebuie folosit un set de căști). Bateria integrată este de 41.8Wh (încărcare rapidă, de la 0 – 50% în 39 de minute – încărcător de 65w în pachet), tastatură de tip chiclet cu iluminare, aliaj de aluminiu. Cântărește 1.31 kg și dimensiunile sale sunt de 286 x 211 x 14.9 mm.

Mi se pare a fi un ultraportabil interesant. Nu s-au lăcomit pe partea de RAM și stocare, iar dimensiunile sale sunt cu adevărat compacte. M-am uitat prin materiale de prezentare și au adus și un dublu ventilator spre a menține performanțele în sesiunile prelungite de utilizare.

Am fost utilizator de laptopuri de 13.3 inci și le-am apreciat mereu pentru portabilitate. Acum folosesc un laptop de 14 inci în deplasări sau la școală, ce a ajuns a fi în formatul unui de 13 inci. Legat de MateBook 13, ar fi fost excelent dacă pe partea de conectivitate dispunea și de HDMI (pentru cei interesați să-l folosească la birou și să-l conecteze la un proiector sau monitor extern).

Categorii: Notebook
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

ASUS ExpertBook Ultra – ecran Tandem OLED cu Corning Gorilla Glass, Intel Core Ultra X7, de la 0.99 kg și autonomie de până la 26 ore…

ASUS a prezentat un ultraportabil pentru segmentul business. Se numește ASUS ExpertBook Ultra și are o sumedenie de funcții interesante la un preț pe măsură.

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.