Meizu PRO 6 – flagship cu procesor deca-core, 4 GB RAM şi cameră foto de 21 megapixeli

/
/
13 apr. 16
/

Meizu a lansat astăzi în China noul său flagship denumit Meizu PRO 6. Acest smartphone oferă în teorie un raport hardware-preţ foarte bun, specificaţii peste medie, însă are şi un călcâi al lui Ahile deranjant pentru 2016.

Meizu PRO 6 vine echipat cu display Super AMOLED de 5.2 inci cu rezoluţie FullHD, procesor MediaTek Helio X25 tactat la 2.5 GHz, 4 GB RAM, 32 / 64 GB spaţiu de stocare şi conectivitate completă. Elementele cu care se diferenţiază de competiţie sunt date de tehnologia 3D Press (similara ca acţiune cu 3D Touch-ul celor de la Apple), camera foto de 21 megapixeli cu senzor SONY IMX230 cu bliţ în formă de cerc alcătuit din 10 LED-uri, cât şi tehnologia audio mSound şi Hi-Fi Lite.

Marea problemă a acestui smartphone va fi legată de autonomie. Meizu PRO 6 va avea o baterie de doar 2560 mAh care nu va oferi rezultate spectaculoase. Avantajul său este că se va încărca de la 0 la 100% în aproximativ 1 oră.

Meizu PRO 6 va costa în China 385 dolari versiunea cu 32 GB, 430 dolari versiunea cu 64 GB şi va fi disponibil în 5 variante de culoare: roz, auriu, negru, argintiu şi roşu.

Meizu PRO 6 28

Specificaţii complete pentru Meizu PRO 6:

  • ecran Super AMOLED de 5.2 inci cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 3, tehnologie 3D Press, 423 ppi;
  • procesor deca-core MediaTek Helio X25 cu 2 x ARM Cortex-A72 la 2.5 GHz + 4 x ARM Cortex-A53 la 2.0 GHz + 4 x ARM Cortex-A53 la 1.4 GH, accelerator grafic Mali T880 MP4, 4 GB memorie LPDDR4 RAM și 32 / 64 GB spațiu de stocare + slot combo (2 x nanoSIM sau nanoSIM + microSD de până la 128 GB);
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu Flyme 6.0;
  • 4G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.1, GPS cu A-GPS, GLONASS, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, senzor pentru citirea amprentelor, Hi-Fi Lite;
  • 21 Megapixeli cu senzor SONY IMX230, deschidere f/2.2, autofocus cu tehnologie laser, flash dual-tone cu 10 LED-uri, HDR și cameră frontală de 5 Megapixeli cu deschidere f/2.0;
  • baterie de 2560 mAh cu încărcare rapidă de la 0 la 100% în 60 de minute, 7.25 mm grosime şi 160 gr. greutate.
Sursa: meizu.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: flagship, Meizu, Meizu Pro 6
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.