Monitor gaming BenQ MOBIUZ EX2710U – review

15/12/2022

Nici nu se uscase bine cerneala de la recenzia scrisă pentru monitorul BenQ MOBIUZ EX2710S, că am și primit un alt monitor din fix aceeași serie. Așa se face că în 2022 am ajuns să testez toate modelele gamei Mobiuz EX2710, cel de azi fiind cel mai performant dintre ele. BenQ MOBIUZ EX2710U vine cu aceeași diagonală precum celelalte două, dar plusează cu rezoluție 4K la o rată maximă de refresh de 144 Hz.

Specificații monitor gaming BenQ MOBIUZ EX2710U

Specificatii monitor gaming BenQ EX2710U

Design

Monitor gaming BenQ MOBIUZ EX2710U

În cutia în care primim monitorul BenQ MOBIUZ EX2710U mai găsim cele două elemente care alcătuiesc suportul, capac pentru zona de conectivitate, telecomandă cu bateria compatibiliă gata montată, adaptor de alimentare cu cablu de priză separat, cablu DisplayPort, cablu HDMI, cablu USB-B la USB-A 3.0 și un set de pliante cu informații diverse:

Suportul de birou se montează în doar câteva zeci de secunde, fără a fi nevoie de instrumente speciale. Cele două elemente se atașează unul altuia facil și se strânge cu mâna un șurub, după care acest ansamblu se prinde de partea spate a monitorului printr-un mecanism cu clic.

Suportul permite ajustări suficient de ample pe cele mai folosite direcții: 100mm pe înălțime, rotire / pivotare la 15 grade către ambele direcții (stânga / dreapta) și înclinare de la -5 la 15 grade.

BenQ MOBIUZ EX2710U este un monitor de gaming un pic mai atipic, dar nu exagerează pe partea de design. Culoarea albă a spatelui, ce se asortează plăcut cu nuanțele argintii și cele portocalii de pe piciorul suportului creează un aspect unic. 

Pe partea spate pot fi observate în special grila wooferului, din centru, către zona de sus, precum și cele 4 dungi pe diagonală, ce de data asta vin cu iluminare în mai multe moduri.

Această iluminare poate fi activată și relgată ca mod de aprindere și culori din meniul OSD al monitorului. Apropo de acesta, poate fi parcurs simplu prin intermediul butonului tip joystick de pe latura de jos a monitorului. Aici mai sunt încă două butoane cu rol de scurtături, care pot fi setate ca funcție, precum și butonul Power, ce vine cu iluminare de status. Ultimul buton de pe monitor este cel de activare și trecre prin modurile HDRi.

Interfața meniului OSD este suficient de bine aranjată cât să nu genereze bătăi de cap atunci când vrei să faci anumite reglaje:

Telecomanda cu care BenQ MOBIUZ EX2710U vine la pachet este micuță și-ți permite și ea să parcurgi întreg meniul OSD, dar vine și cu butoane dedicate pentru activarea HDRi, selectare surse, reglaj rapid iluminare, volum difuzoare, Mute și schimbare moduri egalizator audio.

Din punct de vedere al construcției, deși nimic nu este neapărat de nivel premium, BenQ MOBIUZ EX2710U se prezintă mai mult decât decent. Aș spune chiar că nu există practic niciun motiv de nemulțumire pe partea de calitate de fabricație. Plasticul de la exterior este ușor mat și plăcut la atingere, iar finisajelor de detaliu nu le poți găsi deficiențe.

Ecran

Test cuori dupa calibrare ecran BenQ MOBIUZ EX2710U

Primul lucru pe care l-am observat la ecranul IPS al monitorului BenQ MOBIUZ EX2710U a fost gradul de reflexie redus. Indiferent dacă display-ul este pornit sau oprit, mare lucru nu se reflectă din acest panou. Totodată, unghiurile de vizualizare sunt foarte largi, peste ceea ce este obișnuit la un panou IPS.

Impresia inițială a fost că acest ecran este mai puțin luminos, dar asta fiindcă din fabrică era setat pe modul Normal pentru funcția Peak Brightness. Imediat ce am trecut pe modul Max a fost nevoie să reglez în jos luminozitatea, fiindcă diferența era extrem de mare între cele două setări.

Am măsurat în centrul ecranului o valoare maximă de 332 cd/mp, cu peste 10% mai mult decât anunță BenQ pentru luminozitatea în mod tipic. Cu conținut HDR și în peak, se pare că se pot atinge 600 niți.

Uniformitatea luminozității la 100% din intensitate nu a fost deloc rea, ba din contră.

Distribuție luminozitate ecran monitor BenQ MOBIUZ EX2710U:

Uniformitate iluminare monitor BenQ MOBIUZ EX2710U

Ce am mai observat cu setările de imagine lăsate neatinse și parcurgând fiecare mod predefinit de imagine, este că sunt diferențe foarte mari între fiecare dintre acestea. Atât culorile, cât și punctul de alb, luminozitatea, contrastul și gama dinamică se modifică evident cu fiecare dintre modurile de imagine alese.

Sunt disponibile și moduri de protecție a ochilor, cu reglaj pentru această funcție în trepte, pentru ca orice tip de utilizator să găsească setarea potrivită pentru el.

În ceea ce privește deviațiile Delta E așa cum vine monitorul din cutie, am găsit că modul sRGB este cel mai exact.

Teste culoare în modurile predefinite de imagine ale monitorului BenQ MOBIUZ EX2710U:

După calibrare, deviațiile Delta E nu au scăzut la valori demne de panouri profesionale, ceea ce este oarecum normal la un monitor precum BenQ MOBIUZ EX2710U, ce vine cu alte avantaje în locul unor nuanțe aproape perfecte.

Test culori și raport deviații Delta E după calibrarea monitorului BenQ MOBIUZ EX2710U:

Deviațiile Delta E sunt ok, dar nimic mai mult. Pe de altă parte, panoul a dezvăluit un excelent interval dinamic, foarte extins și bine reglat. Astfel, atât zonele puternic luminate ale scenei, cât și cele umbrite, dezvăluie multe detalii, ceea ce contează mult mai mult în jocuri decât culori pe cât se poate de exacte.

În plus, rata de refresh ridicată (144Hz la rezoluție 4K este mai mult decât suficient), timpul de răspuns redus și multiplele tehnologii integrate de BenQ MOBIUZ EX2710U mi-au demonstrat că artefactele de imagine lipsesc cu desăvârșire. În peste 4 ore în care am testat monitorul atât în câteva jocuri, dar cât am și rulat teste de benchmark pe o unitate PC extrem de puternică de la ASUS, nu am observat niciun efect de ghosting, de scindare, de pixelare. Totul este pe cât se poate de fluent afișat pe ecran, o adevărată plăcere să vezi detaliile exacte conturate de rezoluția 4K pe această diagonală. Apropo de asta, cei 163 ppi densitate a pixelilor pot părea puțin raportat la cât primim de la ecranele telefoanelor, dar pe un monitor de 27 inch totul arată absolut superb.

Nu sunt prea multe ce-i pot fi imputate pe partea de imagine monitorului BenQ MOBIUZ EX2710U, experiența de vizionare și cea din gaming fiind ambele la cote extrem de înalte.

Sunet

Monitor gaming BenQ MOBIUZ EX2710U

Nici aici nu am ce să-i reproșez lui BenQ MOBIUZ EX2710U. Pur și simplu primești un sunet incredibil de bun pentru un monitor și bun la modul general. Faptul că de partea audio s-a ocupat divizia treVolo de la BenQ se cunoaște, la fel cum este de apreciat algoritmul de procesare a sunetului DPS de la Bongiovi.

Ce înseamnă acestea? Că totul se aude excelent pentru un monitor, bass-ul este acolo și este bine definit de wooferul dedicat cu puterea de 5W. La fel pentru medii și înalte, ce se aud clar și corect separate unele de celelalte. Indiferent că vorbim despre sunetul din jocuri, de muzică ori filme, BenQ MOBIUZ EX2710U le redă cu adevărat bine pe toate.

Volumul maxim este și el impresionant pentru  un monitor, deși aici am găsit o mică problemă. De pe la 85% în sus apar ceva distorsiuni, dar oricum de la acea intensitate aș spune că nu mai are rost să te bazezi pe sunetul de monitor, întrucât este mult peste ceea ce trebuie la o audiție normală.

Prin jack-ul audio de 3.5 mm cu rol de ieșire pentru sunet analog, nu aș spune că primim ceva mai bun decât ai parte de la o placă de bază de la orice PC modern.

Conectivitate

Monitor gaming BenQ MOBIUZ EX2710U

Porturile de conectivitate sunt dispuse imediat sub zona de prindere a suportului de monitor. Cablurile ies toate în jos și pot fi acoperite de un capac din plastic și pot fi trase printr-un orificiul din piciorul monitorului.

Modul de ieșire a cablurilor este optim și dacă vrei să montezi monitorul pe perete, dar vine și cu un mic dezavantaj. BenQ MOBIUZ EX2710U aduce un USB-B cu rol de upstream și 4 porturi USB-A pentru downstream. Asta înseamnă că ai la dispoziție un hub USB-A, doar că aceste porturi sunt laolaltă cu toate celelalte, adică pot fi ascunse în spatele capacului, iar orice accesoriu care va fi introdus în acele USB-uri va fi greu de accesat.

Pe lângă aceste USB-uri și jack-ul audio de 3.5 mm, pe BenQ MOBIUZ EX2710U mai sunt prezente 2 porturi HDMI de tip 2.1 cu suport HDCP 2.3 (rata maximă de refresh prin acestea este de 120 Hz) și un DisplayPort 1.4 (rata maximă de refresh la 144 Hz). 

Ar mai fi de menționat și senzorul IR de pe partea față a monitorului, cel care permite control al tuturor funcțiilor din telecomandă.

Preț

Monitor gaming BenQ MOBIUZ EX2710U4.826 lei pe eMAG.ro, vândut printr-un partener din Market Place (preț valabil la data publicării acestui review). Prețul recomandat de BenQ este de 799 dolari.

BenQ MOBIUZ EX2710U
4.2 / 5 Gadget Score
Pro
  • construcție solidă, de bună calitate;
  • accesorii multiple din pachetul de retail, cu cabluri DisplayPort, HDMI, USB și telecomandă;
  • standul oferă stabilitate bună și reglaje suficient de largi pe cele mai folosite direcții;
  • ecran excelent, ce convinge pe deplin atât în jocuri, cât și pentru utilizare multimedia sau office;
  • sunet de foarte bună calitate, printre cele mai bune pe care le-am auzit de la un monitor;
  • conectivitate extinsă, cu porturi performante (HDMI 2.1, DP 1.4).
Contra
  • deviațiile Delta E nu scad nici după calibrare la valori dintre cele mai mici din ce am testat în aceeași zonă de preț;
  • către volum maxim apar distorsiuni ale sunetului;
  • porturile USB-A sunt dispuse pe spatele monitorului și în spatele capacului amovibil, ceea ce le face mai greu accesibile.
Concluzii

BenQ MOBIUZ EX2710U este un monitor de gaming de top, iar prețul este pe măsura performanțelor. În mod clar nu toți au nevoie de tot ce oferă acest produs, dar cei ce-și permit investiția vor descoperi un monitor care nu dezamăgește din nicio direcție semnificativă de analiză și ale cărui minusuri sunt unele mai puțin importante.

Design
Ecran
Sunet
Conectivitate
Raport preț / specificații

Monitorul BenQ MOBIUZ EX2710U a fost testat timp de 15 zile și a fost returnat. Conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva. Acest review este susținut de BenQ România.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.