Smartphone

Motorola Moto G9 Power a fost lansat oficial în toamna anului trecut ca fiind un smartphone de buget cu conectivitate NFC şi baterie de 6000 mAh ce promite o autonomie pe măsură.

Motorola România a anunţat astăzi disponibilitatea oficială a acestui device şi în ţara noastră. Acesta poate fi achiziţionat deja în unele magazine de specialitate la preţul recomandat de 899 lei, atât pe gri, cât şi pe mov.

Pentru această sumă primim un telefon cu ecran măricel de 6.8 inci tip FullView cu cameră selfie tip bulină, un ansamblu foto format din 3 senzori cu cel principal de 64 Megapixeli, procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 662, 128 GB spaţiu de stocare şi Android 10 cu mici modificări implementate de Motorola la nivel de interfaţă.

Specificaţii complete pentru Motorola Moto G9 Power:

  • display IPS  de 6.8 inch cu rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli), aspect 20.5:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, certificare P2i ce atestă rezistenţa la picăturile de apă;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 662 de tip octa-core, Adreno 610 GPU, 4 GB RAM LPDDR4, 128 GB spaţiu de stocare + slot pentru card microSD de până la 512 GB;
  • Android 10;
  • dual-sim, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, NFC, hotspot, bluetooth 5.0, jack audio de 3.5 mm, port USB Type-C, scanner de amprentă, radio FM;
  • 64 Megapixeli cu f/1.8, autofocus, EIS, LED flash + 2 Megapixeli macro cu f/2.4 + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp cu f/2.4, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.2;
  • baterie de 6000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă la 20W, 221 gr. greutate şi dimensiuni: 172.14 x 76.79 x 9.66 mm.

Categorii: motorola
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.