Motorola Moto Z2 Force – specificaţii neoficiale complete pentru un nou flagship

/
/
21 iul. 17
/

Motorola Moto Z2 Force va fi cel mai nou şi mai puternic telefon al celor de la Lenovo, iar conform informaţiilor actuale lansarea oficială va avea loc la New York pe 25 iulie prin intermediul unui eveniment deschis presei de peste ocean.

Din ce ştim până acum, Motorola Moto Z2 Force ar urma să integreze un display Super AMOLED cu rezoluţie QHD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835, 4 / 6 GB RAM, 64 / 128 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală 2 x 12 megapixeli şi Android 7.1.1 Nougat cu update rapid la Android 8.0 O(reo).

Marele minus al acestui smartphone va fi bateria de doar 2730 mAh. În teorie sună foarte rău dacă ne gândim că avem un display destul de mare cu rezoluţie QHD, însă probabil Lenovo se bazează pe consumul redus de energie al procesorului pe 10 nm (cu 25% mai puţin decât Snapdragon 820) şi pe o excelentă optimizare software. Cu toate acestea, experienţa anterioară cu device-uri Motorola nu este una cea mai reuşită la capitolul autonomie, de aceea nu mi-aş pune mari speranţe nici de această dată.

Motorola Moto Z2 Force va fi compatibil cu toate accesoriile MotoMods, iar preţul va sări de 700 dolari în versiunea cea mai slab echipată.

Specificaţii complete pentru Motorola Moto Z2 Force:

  • display Super AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), densitate de 535 ppi şi tehnologia Shatter Shield ce oferă rezistenţă sporită;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core, Adreno 540 GPU, 4 / 6 GB RAM, 64 / 128 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 2 TB;
  • Android 7.1.1 Nougat;
  • 4G LTE Cat 9, Wi-Fi a/b/g/n/ac, MIMO, dual-band, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, A-GPS și GLONASS, port USB Type-C, radio FM, senzor de amprentă;
  • 2 x 12 megapixeli, autofocus pe bază de laser, OIS, flash dual-LED, HDR, filmare 4K şi cameră frontală de 5 Megapixeli cu deschidere f/2.2 şi LED flash;
  • baterie de 2730 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă Turbo Power.
Sursa: venturebeat.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Motorola Edge 70 – review

Motorola Edge 70 a debutat și în țara noastră printr-o ofertă cu adevărat interesantă - o reducere aparent mare din prețul de listă și o sumedenie de accesorii incluse (ceas, căști, smart tag). 

Motorola pregăteşte lansarea unui smartphone puternic cunoscut intern drept Motorola Urus

Motorola pregăteşte lansarea unui smartphone puternic, unul care la nivel intern este cunoscut drept Motorola Urus (foarte probabil acest cod intern este inspirat după Lamborghini Urus, unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri premium din lume).

Motorola Edge 50 Fusion cu ecran P-OLED şi rată de refresh la 144Hz, 8 GB RAM şi cameră foto cu OIS la doar 680 lei + voucher de 200 lei pentru achiziţii viitoare

Dacă sunteţi în căutarea unui smartphone de tipul best buy, am pentru voi cea mai bună ofertă, una destul de limitată ca timp.