Motorola One Action – noi imagini şi specificaţii

/
/
2 aug. 19
/

Motorola One Action este foarte aproape de lansare, informaţiile despre acest device înmulţindu-se în ultimele zile. Cele mai noi imagini ne confirmă estetica telefonului, la prima vedere am putea spune chiar că aduce puţin cu Samsung GALAXY A60.

Smartphone-ul pare a fi construit dintr-un plastic lucios, iar pentru început va fi disponibil pe alb şi albastru. Observăm ecranul cu decupaj bulină lateral stânga, cât şi camera foto formată din 3 senzori acompaniată de bliţ şi cititorul de amprente fizic.

Printre specificaţiile hardware existente pe Motorola One Action enumerăm:

  • ecran IPS LCD de 6.3 inci cu o rezoluţie de 2520 x 1080 pixeli;
  • procesor Exynos 9609 de tip octa-core;
  • 3 / 4 GB RAM şi 32 / 64 / 128 GB spaţiu de stocare UFS 2.1;
  • cameră foto triplă cu senzor principal de 12.6 megapixeli;
  • cameră frontală de 12.6 megapixeli;
  • baterie de 3500 mAh cu încărcare rapidă;
  • Android 9.0 Pie stock.

Motorola One Action va face parte din programul Android One, deci va primi cele mai noi actualizări software direct de la Google.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Motorola
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Preţ foarte bun pentru Motorola Signature, cel mai elegant smartphone Motorola, la precomandă în România

Motorola Signature este un smartphone premium ce a fost lansat săptămâna aceasta, device pe care compania chineză îl promovează ca fiind elegant, rafinat, un adevărat exemplu de echilibru între tehnologie şi design.

Motorola Signature – smartphone elegant, premium, cu funcţii AI şi 7 ani de suport software, însă fără cel mai puternic procesor Qualcomm al momentului

Aşa cum era de aşteptat, Motorola a lansat noul său smartphone premium, Motorola Signature. Vă spun încă de acum că îl vom vedea adus pe canal oficial şi în România, filiala din ţara noastră activând deja pe site-ul său o pagină dedicată în totalitate noului device.

Motorola Signature – specificaţii hardware complete înainte de lansare (pont: va avea suport pentru stylus)

Motorola vrea să intre într-o zonă ceva mai premium, ceva mai stilată şi pregăteşte un nou smartphone tip flagship cu o schimbare totală de strategie la nivel de imagine (acesta va avea un nume complet nou).