MWC 2016: Acer Liquid Jade 2 şi Liquid Zest – detalii oficiale şi primele imagini

/
/
23 feb. 16
/

MWC Barcelona 2016 este în desfăşurare în aceste zile, iar Emil ne-a adus de la faţa locului numeroase materiale de tip hands-on. Acer este un alt mare producător ce a lansat în cadrul evenimentului din capitala Cataluniei două noi smartphone-uri: Acer Liquid Jade 2 şi Liquid Zest.

Acer-Liquid-Jade-2

Acer Liquid Jade 2 pare a fi flagship-ul companiei taiwaneze: display AMOLED de 5.5 inci, procesor hexa-core Qualcomm Snapdragon 808, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, surround virtual sau camera foto de 21 megapixeli transformă acest telefon într-unul special. Chiar dacă preţul nu a fost încă anunţat, se vehiculează că acesta nu va depăşi 350 dolari. Pentru această sumă Acer Liquid Jade 2 pare a fi o afacere bună, chiar dacă din punct de vedere estetic nu te dă pe spate.

Specificaţii complete pentru Acer Liquid Jade 2:

  • display AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli), densitate a pixelilor de 401 ppi şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 808 de tip hexa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 2 x ARM Cortex-A57 la 1.8 GHz, accelerator grafic Adreno 418, 3 GB memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare, slot pentru microSD de până la 1 TB;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS și GLONASS, radio FM, port USB Type-C, jack de 3.5 mm;
  • 21 Megapixeli cu flash dual-LED, detecție a feței, HDR, autofocus, filmare în format 4K, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • nu am găsit informaţii legate de baterie.

Acer Liquid Jade 2

Cel de-al doilea device prezentat este Acer Liquid Zest. Acesta este foarte departe de modelul prezentat anterior deoarece face parte dintr-o ligă net inferioară. Smartphone-ul vine cu un display de 5 inci cu rezoluţie HD, procesor quad-core la 1.3 GHz, 1 GB RAM şi tehnologie audio DTS. Acer Liquid Zest versiunea 3G va costa 109 euro, în timp ce varianta 4G va ajunge la 149 euro.

Specificaţii complete pentru Acer Liquid Zest:

  • ecran IPS de 5.0 inci cu rezoluție HD (1280 x 720 pixeli);
  • procesor quad-core MediaTek MT6580 tactat la 1.3 GHz, 1 GB memorie RAM și 8 GB spațiu de stocare + suport pentru card microSD;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 3G / 4G, dual-sim, Wi-Fi 802.11 b/g/n, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, GLONASS, Radio FM, tehnologie audio DTS și jack de 3.5 mm;
  • cameră foto de 8 megapixeli cu senzor Samsung, flash LED și cameră frontală de 5 megapixeli;
  • nu am găsit informaţii legate de baterie.

Acer Liquid Zest

Sursa: androidauthority.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy S26 și Galaxy S26 Plus – specificații, galerie de imagini și preț în România la precomandă

Dacă de Samsung Galaxy S26 Ultra ne-am ocupat deja într-un articol dedicat, pe frații de serie mai mici am decis să-i prezint la pachet, întrucât diferențele dintre cele două modele sunt mult prea mici. Nu este ceva ciudat, așa a fost de fiecare dată în ultimii ani. Pe Samsung Galaxy S26 îl vei alege dacă…

Samsung Galaxy S26 Ultra – specificații, galerie de imagini și preț în România la precomandă

Una dintre cele mai importante zile ale anului 2026 pentru divizia de dispozitive mobile Samsung este cea de azi, când noua serie Galaxy S26 tocmai ce a fost prezentată oficial. În acest articol ne concentrăm atenția asupra flagship-ului gamei - Samsung Galaxy S26 Ultra. Am luat contact cu noul vârf de gamă preț de câteva…

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…