Noile laptopuri MSI cu procesoare Intel din a 11-a generație și grafică NVIDIA GeForce din seria 3000

/
/
17 mai 21
/

MSI dezvăluie noua gamă de laptopuri de gaming și pe cea pentru creatorii de conținut, ce aduce un upgrade de performanță de 30% față de modelele anterioare. Combinația pentru viteză ridicată include PCIe Gen4, Thunderbolt 4 și Wi-Fi 6E.

Gama MSI Creator se înnoiește cu modelele Creator Z16, Creator M16 și Creator 17.

MSI Creator Z16 anunță un afișaj cu aspect 16:10 cu rame subțiri, inspirate de regula Golden Ratio pentru unghiuri de vizualizare mai bune și productivitate sporită. Șasiul subțire din aluminiu în culoarea Lunar Grey îi conferă eleganță, iar ecranul True Pixel cu rezoluție până la QHD+ și gamut de culoare 100% DCI-P3 susține nevoile designerilor și creatorilor.

Ventilatorul cu cele mai subțiri lamele din lume, de doar 0.1 mm, și tehnologia exclusivă MSI Cooler Boost promit o disipare termică optimă pentru o experiență optimă atunci când se rulează aplicații complexe.

MSI Creator M16 are ecrane QHD+ True Pixel și opțiuni complete pentru creatorii de conținut care doresc o versiune mai ușoară a variantelor robuste oferite de Creator Z16.

Laptopul MSI Creator 17 reproiectat oferă un afișaj Mini LED vibrant, alimentat de tehnologia AUO AmLED, cu 1.000 nits de luminozitate pentru o gamă mai mare de culori, totul într-un șasiu negru, din aluminiu, cu textură sablată.

MSI Creator 17

 

Trecem la modelele de gaming MSI și vorbim prima dată despre cele mai performante din noua gamă. Seriile MSI GE76 și GE66 Raider păstrează bara de lumină sci-fi și introduc Wi-Fi 6E și grafică NVIDIA GeForce RTX 3080 cu TGP complet până la 165W pentru performanțe extreme în jocuri. Ecranele Full HD până la 360Hz sau QHD cu 240Hz cresc viteza în jocuri, iar tehnologia MSI Cooler Boost 5 menține sistemul la temperaturi optime, pentru o funcționare fără probleme.

Pentru jucătorii care nu vor să iasă în evidență cu un design evident de gaming, care vor să poată lua laptopul și la birou, există noile MSI GP76/66 Leopard. Seria GP Leopard 2021 este echipată cu grafică NVIDIA GeForce RTX 3080 și cu cele mai recente procesoare Intel Core i7 din a 11-a generație.

MSI GP66 GP76

Seria MSI Stealth revine în 2021 cu performanțe ridicate și greutate redusă pentru gamerii aflați în mișcare. Dincolo de actualizările GPU și CPU, GS76 Stealth are acum un design cu balamale argintii, capacitate îmbunătățită a bateriei și un nou display până la QHD 240 Hz pentru performanțe vizuale superioare, în timp ce difuzoarele Dynaudio îmbunătățesc experiența de ascultare a muzicii.

MSI GS66 Stealth

MSI prezintă și noile sale laptop-uri GL66 și GL76 Pulse, cu o nouă imagine proiectată de Maarten Verhoeven, campioana mondială a competiției ZBrush din 2018. Verhoeven a proiectat special armura din titan inspirată din energia Pulse pentru Armata Dragonului pentru a spori agilitatea și flexibilitatea. Laptopurile folosesc grafica NVIDIA GeForce RTX 3060 împreună cu o conductă termică reproiectată care generează mai mult flux de aer pentru temperaturi mai scăzute. O tastatură numerică independentă completează experiența utilizatorului.

MSI Pulse GL76

Pentru designul noilor laptopuri Sword și Katana, MSI a primit ajutorul renumitului ilustrator japonez Tsuyoshi Nagano, ce s-a remarcat pentru lucrările sale din seria de jocuri video „Romance of the Three Kingdoms”. MSI Sword 17, Sword 15, Katana GF76 și GF66 sunt create pentru a inspira utilizatorii. Echipate cu grafică NVIDIA GeForce RTX 3060 și tastatură numerică independentă, chiar și pe varianta mai mică de 15 inch, laptopurile Sword și Katana GF sunt mai mult decât o configurație entry-level de gaming. Acestea se doresc primul tău partener pentru bătălii de lungă durată în lumea virtuală.

 

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 7, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.

De ce aţi primit SMS-uri / notificări legate de limita de internet pe mobil pe care o puteţi folosi în roaming SEE?

Majoritatea dintre voi aţi primit zilele acestea SMS-uri / notificări din partea operatorilor telecom legate de limita de internet pe care o puteţi folosi în roaming SEE.

Laptop GIGABYTE AERO X16 Copilot+ PC (EG61H) – review (Subțire și ușor, cu tot ce-i trebuie atât unui gamer, cât și unui profesionist din domenii variate)

M-am gândit mult dacă în titlul acestui review să trec „laptop de gaming” sau, așa cum iată am lăsat într-un final, simplu „laptop GIGABYTE AERO X16 Copilot+ PC (EG61H)”. A câștigat a doua variantă fiindcă, după ce l-am testat temeinic, acest laptop nu mi se pare că ar fi strict de gaming, ci „ȘI de…

Cum poți avea acces cu smartphone-ul Samsung în Porsche Macan și Porsche Cayenne Electric?

Samsung Wallet este disponibil și în România, de la început de 2025. Totuși, nu poți adăuga carduri bancare și nici să faci plăți cu el. Da, îl folosești ca să ai acces în..., automobil (dacă deții un BMW sau un..., Porsche).