Unul dintre puținele elemente prin care Nokia G50 iese în evidență este faptul că dispune de 5G + Wi-Fi 6. Nu știu un alt smartphone de 1099 lei care să ofere Wi-Fi 6, iar dacă mai sunt și alte modele mă puteți atenționa în secțiunea de comentarii.

Ce specificații încorporează Nokia G50?

  • display IPS de 6.82 inci cu rezoluție 1560 x 720 pixeli, aspect 19.5:9, 252 ppi și raport display / corp de 84.5%, luminozitate de 450 nits;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 480 dezvoltat pe 8nm, 2 x Kyro 460 la 2.0 GHz și 6 x Kryo 460 la 1.8 GHz, Adreno 619 GPU, 4 GB RAM și 64 GB stocare sau 6 GB RAM și 128 GB stocare, slot pentru cardurile microSD;
  • Android 11 (2 ani pentru portarea de iterații noi ale Android și 3 ani de update lunar pentru patch-urile de securitate și firmware);
  • dual-sim, 5G, Wi-Fi 6, bluetooth 5.0, jack de 3.5 mm, radio FM, USB type-C 2.0, cititor de amprentă încorporat în butonul de pornire – lateral dreapta, localizare prin A-GPS, GALILEO și BDS;
  • 48 Megapixeli cu f/1.8 și PDAF, ultrawide de 5 Megapixeli fără autofocus și 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps și cameră frontală de 5 Megapixeli ce înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5000 mA cu încărcare la 18W, 220 gr. și dimensiuni de 173.8 x 77.7 x 8.9 mm.

Declarație oficială:

„De la început, misiunea noastră a fost aceea de a face tehnologia mobilă de calitate accesibilă oamenilor din întreaga lume. Cu Nokia G50, suntem mândri că ajutăm tehnologia 5G să ajungă în buzunarele și mai multor persoane, activitate susținută de parteneriate de încredere pentru cele mai bune experiențe din industrie. Și nu doar astăzi, ci și pentru anii următori, datorită actualizărilor noastre regulate de software și a materialelor de calitate pe care le folosim. Vrem să dăm posibilitatea oamenilor să se simtă bine când își păstrează smartphone-ul pentru mai mult timp și să combată trendul înlocuirii terminalului an de an, iar astfel să ne putem reduce cu toții amprenta de carbon.”, spune Florian Seiche, CEO HMD Global.

Înțeleg că este deja pregătit pentru actualizarea software spre Android 12. Au încheiat un parteneriat cu Spotify (versiunea Spotify Free cu acces la 70 milioane de melodii și 2.6 milioane podcasturi) și ExpressVPN (gratuit pentru 30 de zile).

Care sunt prețurile din România pentru Nokia G50?

Nokia G50 cu 4 GB RAM și 64 GB stocare – 1099 lei (prin Vodafone România);

Nokia G50 cu 4 GB RAM și 128 GB stocare – 1199 lei.

Ajunge de la sfârșit de septembrie, în varianta de culoare Ocean Blue.

La prima vedere sunt puține puncte PRO:

➡️ 5G + Wi-Fi 6;

➡️ suportul software.

Și destule puncte CONTRA:

🔴 display cu rezoluție HD+;

🔴 notch din ăla mai vechi + bărbie (margine generoasă la bază);

🔴 filmează la 1080p, când hardware-ul ar putea urca lejer și la 4K sau măcar la 1080p cu 60 fps.

Presupun că și-au propus să atingă un preț cât mai mic, iar HMD Global a încercat să se mențină în 1099 / 1199 lei. De aici și compromisurile ce au fost făcute. Totuși, ai 5G și Wi-Fi 6, iar ecranul este 720p…

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.