Având în vedere câte laptopuri Acer am testat de-a lungul timpului, eram convins că a mai trecut pe la mine un model Triton 300 și astfel să fac puțin referire la o generație trecută. De fapt, m-am mai jucat cu două unități Triton 500 – PT515-52 și PT516-52s.

Așadar, fără a avea termeni de comparație între generații, vă prezint azi pe larg un extrem de reușit notebook de gaming – Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s.

Specificații notebook de gaming Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s

Specificatii Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s

Design

Notebook de gaming Acer Predator Triton 300 PT316-51s

Încă de pe cutia ce a ajuns la mine am aflat că și de această dată, ca de aproape fiecare dată în cazul laptopurilor Acer, avem de-a face cu un model de preproducție, unul ce nu este destinat comercializării. Așadar, vor fi mici, foarte mici diferențe între unitatea despre care vom vorbi mai departe și ceea ce va ajunge în magazine.

Pachetul ajuns la mine, pe de altă parte, pare a fi exact cel pe care îl va primi orice client. În cutia de bază am găsit alte două cutii. În cea mai mare este laptopul, în timp ce în cea de-a doua avem adaptorul de alimentare cu două cabluri pentru prize – unul pentru Europa, celălalt pentru UK:

Cel mai probabil în pachetul de retail vor mai fi puse și câteva pliante cu diferite informații.

Gama Predator Triton de la Acer este una ce nu primește un design extrem, unul care să vină cu elemente extravagante așa cum se întâmplă uneori la produsele de gaming. Predator Triton se vrea mai degrabă un laptop care să nu atragă atenția asupra lui, care să poată fi folosit fără nicio problemă și într-o ședință corporate, la o prezentare business ș.a.m.d.

Aș spune că pentru Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s dezideratul este atins cu succes, notebook-ul are un aspect mai degrabă office, în special nuanța de un gri ceva mai deschis mi-a plăcut mult. Ca elemente specifice de gaming sau demne de seria Predator măcar nu sunt decât cele două logo-uri: unul pe capacul exterior, sus, pe centru, celălalt la baza display-ului, tot pe centru.

În rest, mai nimic care să conteze pentru zona gaming, poate doar desenul grilelor de pe latura cu balamalele, dar nici acolo nu este nimic prea intruziv vizual.

Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s este realizat la exterior în cea mai mare parte din metal, doar rama din jurul display-ului este din plastic. În rest, un aliaj de aluminiu plăcut finisat, mat, și care nu adună mai deloc amprentele sau urmele mâinilor. Culoarea argintiu deschis contribuie și ea la „ascunderea” eficientă a oricăror urme ce pot apărea pe carcasă.

Fiind un laptop dedicat și zonei business, Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s a încercat să țină dimensiunile sub control, la fel și greutatea. Pentru asta, capacul ecranului este foarte subțire, dar asta aduce și o flexare ceva mai ridicată a acelui element, cu totul. Nu-i nimic neapărat grav, dar am întâlnit și mult mai bine la Acer.

În rest, pe zona de componente și tastatură, Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s este extrem de rigid și de robust, totul se simte și arată bine construit, cu finisaje foarte atent lucrate, cărora nu le poți reproșa mai nimic.

Balamalele permit o deschidere la mai bine de 180 de grade a display-ului.

Pentru a avea acces sub carcasă este nevoie să desfaci câteva șuruburi și  să declipsezi capacul spate.

Notebook de gaming Acer Predator Triton 300 PT316-51s

Imediat ce ai scos capacul observi că totul este foarte bine gândit. Bateria mare ocupă mare parte din zona de jos, în timp ce componente precum SSD-urile, plăcuțele de memorie RAM și modulul Wi-Fi sunt ușor de accesat și schimbat la nevoie.

Mi s-a părut un pic ciudat că cele două ventilatoare nu sunt identice. Diferă în special lamelele lor, dar, după cum vom vedea la momentul potrivit, răcirea este foarte eficientă.

Închei capitolul prin a spune că Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s este foarte bine construit, singura deficiență ținând de capacul display-ului ce pare un pic mai fragil decât restul produsului.

Ecran și sunet

Test culori dupa calibrare ecran notebook Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s

Faptul că Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s este gândit și pentru mediul business și pentru productivitate este susținut și de ecranul cu un raport de 16:10, când mai toate laptopurile de gaming rămân fidele aspectului clasic 16:9.

Display-ul este excelent. De la primele minute de folosire își arată pe deplin calitățile. Luminozitatea este pe atât de ridicată încât când este dusă la maxim nu ai probleme de lizibilitate nici afară, în soare.

Contrastul este înalt, negrul este afișat adânc, în timp ce culorile sunt vivide, dar corect reglate.

Apropo de asta, am măsurat deviațiile Delta E înainte și după calibrarea ecranului, iar rezultatele au fost neașteptat de bune în ambele cazuri:

Distribuția luminozității la 100% din capacitate nu este deloc deficitară, ba din contră.Distributie luminozitate ecran Acer Predator Triton 300 SE PT316-51sDupă calibrarea ecranului, unniformitatea s-a apropiat de ideal. Exemplarul de test avea un mic defect de light bleed, observabil doar în condiții de test în colțul din dreapta-jos, dar în condiții normale de utilizare nici nu se oberva asta.

Rezoluția WQXGA, adică un 2K cu 2560 x 1600 pixeli, conturează totul foarte exact, neașteptat de bine pentru o densitate de circa 189 ppi.

Rata maximă de refresh de 240 Hz face ca totul să se deruleze fără sacadări, o plăcere să privești în orice condiții acest display.

Mai spun legat de ecran doar că unghiurile de vizualizare sunt suficient de largi, așa cum te aștepți de la un IPS de bună calitate, iar panoul nu reflectă deranjant mediul ambiant, ba din contră.

Sunetul extern ce vine din cele două difuzoare din colțurile opuse balamalelor este și el foarte bun. Avem și un pic de bass, mediile sunt foarte bine reproduse, clare și care redau vocea exact, în timp ce înaltele sunt acolo pe atât de bine pe cât te aștepți de la un laptop.

Volumul maxim este și el peste medie, aș spune chiar în zona superioară din tot ce am testat. Din păcate, la peste 80% din capacitate apar deja unele distorsiuni, pentru ca la mai mult de 90% să fie nevoie să te oprești pentru a primi în continuare o calitate acceptabilă.

Prin jack-ul audio combo (ieșire sunet și intrare microfon) sunetul este excelent, nu ai ce să ceri mai mult. Alături de o pereche bună de căști, Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s se dovedește grozav atât în jocuri, cât și pentru muzică sau filme.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Ansamblul hardware al laptopului Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s este de top. Avem cea mai recentă serie de procesoare de la Intel, cu Core i7-12700H aici de față.

În jocuri sau aplicații grafice 3D își ia avânt placa video NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti Laptop, cu 8GB memorie RAM GDDR6, care nu se sperie de niciun task, oricât de dificil ar părea la început. Este o placă video extrem de capabilă, care este recomandată și pentru creatorii de conținut, ce pot beneficia la maximum de ecosistemul NVIDIA Stuudio.

Memoria RAM este și ea de ultimă generație, în cazul de față vorbim despre două plăcuțe a câte 16GB fiecare. SDRAM-ul DDR5, ce poate urca în frecvență până la 4800 MHz te ajută nu doar în jocuri, dar și în operațiuni de editare foto-video sau pentru aplicații de design.

Spațiul intern de stocare a fost în cazul de față, al exemplarului ajuns la test, de 2 TB, format din două SSD-uri a câte 1 TB  fiecare, puse în RAID 0 pentru performanță maximă. Este vorba despre SSD-uri în format M.2 2280 pe cea mai recentă interfață – PCIe 4.0.

Capturi de ecran din CPU-Z cu informații despre Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s:

Sistemul de operare preinstalat pe unitatea de review a fost Windows 11 Pro 64-bit, dar din ce am găsit pe site-ul Acer la produsele de retail se oferă versiunea Home. Nu ar fi mai nimic de adăugat despre Windows 11, ci doar despre aplicațiile preinstalate pe acesta în cazul Core i7-12700H.

Pe unitatea ajunsă la noi am găsit Acer documents, Acer Jumpstart, Acer Legal Information, Acer Product Registration, Acer Quick Acces, Acer Care Center, Dropbox promotion, DTS Sound Unbound, DTS:X Ultra, Excel, ExpressVPN, Firefox, Killer Intelligence Center, Norton Security Ultra, NVIDIA Control Panel, PhotoDirector for Acer, Planet9 Stub, PowerDirector for Acer, PowerPoint, PredatorSense, Publisher,  Realtek Audio Console, Xbox și Xbox Game Bar.

Dintre toate cele de mai sus, pentru Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s de bază este utilitarul PredatorSense, care oferă setări și informații de bază sau ceva mai avansate într-o formă ușor de accesat și de înțeles, dar și cu un design demn de un laptop de gaming.

Capturi de ecran din aplicația PredatorSense de pe Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s:

Performanță

Am pus rezultatele testelor de benchmark rulate de Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s lângă cele ale fratelui mai mare Predator Triton 500 SE PT516-52s, pe care l-am testat la început de primăvară 2022. Scorurile m-au surprins, fiindcă Triton 500 SE se anunța din specificații clar peste exemplarul analizat aici.

Teste benchmark Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s

Deși laptopul mai puternic, în speță Triton 500 SE, cu al său procesor Intel Core i9-12900H și cu grafică NVIDIA GeForce RTX 3080 Ti cu 16 GB GDDR6 ar fi trebuit să fie net superior, observăm că Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s este în față la mai toate testele. Adevărat că scorurile nu sunt cu mult mai mari, dar cert este că trebuia să fie invers.

Cel mai probabil, sistemul de răcire mai bine pus la punct la Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s a contat. Pe tot parcursul testelor de benchmark am monitorizat temperaturile pe CPU și GPU:

După cum vedem mai sus, nu au fost valori ale temperaturilor care să „sugrume” performanța, așa că Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s și-a făcut treaba în voie.

Trebuie, de asemenea, să reamintesc că în cazul Predator Triton 500 SE PT516-52s a fost vorba despre o versiune de preserie ce nu primise încă o variantă de BIOS finală, complet optimizată. Așadar, acel laptop va fi cu siguranță mai performant dacă le-am pune din nou față în față cu versiuni finale de firmware, stabile și adaptate.

Revin la temperaturi și spun că nici la exterior nu se simt zone cu adevărat fierbinți, ci doar care se încălzesc în mod normal, fără a fi deranjant vreodată la atingere.

Pe de altă parte, sunetul făcut de cele două ventilatoare este ridicat, undeva printre cele mai zgomotoase pe care le-am întâlnit la vreun laptop. Măcar sunt foarte eficiente, iar cu căști pe cap nu mai contează că sunetul ventilatoarelor la turație maximă.

Conectivitate

Notebook de gaming Acer Predator Triton 300 PT316-51s

Nici aici Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s nu dezamăgește. Avem Wi-Fi în ultimă iterație, anume 6E, cea mai performantă, dar și Bluetooth 5.2, pe zona wireless.

Prin contact direct observăm pe latura stângă un USB-A, un HDMI și portul de încărcare, în timp ce pe dreapta apare un al doilea USB-A, portul RJ45 Gigabit LAN, un USB-C compatibil Thunderbolt 4 și DisplayPort și care suportă încărcare a laptopului cu până la 65W (20V), dar și alimentare pentru alte dispozitive cu maxim 15W (5V/3A). Tot pe dreapta este și jack-ul audio combo pe 3.5 mm. 

Pe latura opusă balamalelor s-a făcut loc pentru un cititor de carduri microSD, un element pe care îl apreciez și care ne anunță și el că Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s se adresează inclusiv creatorilor de conținut.

Aș puncta aici și camera web Full HD, dar și prezența unui senzor de amprentă, poziționat în colțul stânga sus al touchpad-ului. Acesta are o rată de recunoaștere înaltă, foarte rar nu a reacționat corect, dar timpul de reacție nu este cel mai rapid.

Tastatură și touchpad

Notebook de gaming Acer Predator Triton 300 PT316-51s

Tastatura iluminată RGB pe trei zone mi se pare mai degrabă potrivită pentru un notebook business. Ca aspect este clar că aparține zonei de gaming, dar ca mod de actuare, ce nu presupune deloc forță la apăsare, și cu o cursă scurtă, se adresează mai degrabă aplicațiilor office decât jocurilor.

Notebook de gaming Acer Predator Triton 300 PT316-51s

Mi-a plăcut că iluminarea este uniformă, deși nu avem una per-key, că tastele sunt mari, cu un spațiu optim între ele și că butoanele direcționale sunt unele full size.

Cu touchpad-ul acoperit cu sticlă este realmente o plăcere să interacționezi. Răspunde exact de fiecare dată, are o suprafață mare și este corect poziționat. Click-urile se fac mai puțin intuitiv, nu simți neapărat actuarea, iar zgomotul este minim, ușor înfundat.

Autonomie

Autonomie Notebook de gaming Acer Predator Triton 300 PT316-51s

Acer a integrat în Predator Triton 300 SE PT316-51s capacitatea maximă pentru baterie ce-ți va permite să iei laptopul la bordul unui avion. Avem așadar un acumulator de 99.98 Wh (15.2V / 6578 mAh) ce asigură în condiții normale de utilizare, fără a solicita tare ansamblul hardware, între 3 ore și jumătate și până la 6, chiar 7 ore în sarcini simple.

În jocuri, când pui serios la lucru procesorul și placa video, autonomia scade mult, asta fiindcă ambele componente își cer energia necesară. Astfel, autonomia scade la circa o oră, poate și mai puțin de atât.

Ca să vă faceți o idee, am rulat continuu clipuri video pe YouTube, cu luminozitatea ecranului la 120 cd/mp și cu sunetul pe la 50%, iar bateria s-a descărcat de la 98% la 52% după 2 ore și 20 de minute.

Încărcarea completă a bateriei goale cu adaptorul la 230W din pachet se face în circa 2 ore.

Preț

Notebook de gaming Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s10.800 de lei pe Altex.ro.

Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s
4.2 / 5 Gadget Score
Pro
  • design sobru pentru un laptop de gaming, aproape de cel business, construcție solidă în cea mai mare parte (vezi și puncte contra), de bună calitate, carcasa metalică nu prinde amprentele și urmele mâinilor;
  • ecran superb din orice punct l-ai privi;
  • sunet extern de bună calitate și la un volum maxim suficient de ridicat, sunet excelent prin jack-ul audio;
  • performanță de top, ansamblu hardware cu unele dintre cele mai puternice componente ale momentului;
  • sistem eficient de răcire, ce menține temperaturile sub control chiar și în cele mai solicitante condiții de exploatare;
  • conectivitate extinsă, cu suport Wi-Fi 6E, USB-C compatibil Thunderbolt 4 și microSD card reader;
  • autonomie bună pentru un laptop atât de performant.
Contra
  • capacul display-ului pare ceva cam fragil, flexează cam tare;
  • deși sunt foarte eficiente, ventilatoarele fac mult zgomot, unul dintre cele mai ridicate pe care le-am întâlnit.
Concluzii

Acer Predator Triton 300 SE PT316-51s este un laptop extrem de reușit căruia cu greu îi poți găsi puncte slabe. Sigur că există și din acestea, dar, din partea mea, plusurile sunt cu mult mai importante și mai numeroase cât să te poată face să poți trece peste micile neajunsuri. Prețul este ridicat, este adevărat, dar, în această perioadă în care inflația mondială este la un nivel fără precedent în ultimii zeci de ani, este greu să mai apreciem corect ce este scump și ce este bine poziționat. Normal că ne dorim cu toții produse cât mai ieftine, însă nu cred că vom mai vedea prea curând prețurile care erau normale în urmă cu mai bine de un an…

Design
Ecran
Sunet
Conectivitate
Performanță
Autonomie
Raport preț / specificații