Catalogul IKEA cred că este unul dintre cele mai răsfoite materiale de gen. Asta și pentru că este publicat pentru un an întreg, iar ediția curentă urmează a fi livrată în peste 875.000 de exemplare în perioada 25 august – 10 septembrie.
Catalogul are 324 de pagini, iar mesajul de pe copertă – „Pentru oameni, nu consumatori” relevă dorința IKEA de a realiza soluții și produse care să rezolve nevoile reale, cât mai aproape de așteptările clienților săi.
Ce am remarcat în noul catalog IKEA?
- pentru prima dată apar și editoriale – 13 povești și am înțeles că în aplicația pentru smartphone sau tabletă se adaugă și mai mult conținut de acest fel. Scopul acestor articole este să aducă un plus de inspirație;
- cele 13 articole folosesc un font diferit de restul catalogului ( New Century Schoolbook vs Verdana);
- coperta catalogului își dorește să atragă atenția prin diversitate, prin faptul că imperfecțiunile sunt normale și nu trebuie să-ți bați capul din acest punct de vedere;
- mai multe pagini cu noutăți (produse, idei, moduri de a vedea viața de zi cu zi);
Prețurile menționate în catalogul IKEA 2017 includ TVA și sunt maxime, valabile de la 1 septembrie 2016 până la 21 iulie 2017.
Noutăți regăsite în aplicația IKEA pentru iOS și Android;
- de astăzi puteți instala catalogul digital actualizat;
- mai mult conținut, meniu intuitiv ce permite o navigare facilă;
- au crescut numărul de materiale video;
- testare de soluții pentru acasă în format 3D bazate pe realitatea augumentată.
Declarație oficială:
„IKEA România a primit cu multă bucurie tema noului catalog și ne-am dat seama că poate fi tradusă într-un mod foarte relevant pentru țările din regiunea South East Europe. Am pornit de la ceea ce ne spun oamenii atunci când mergem în vizite în casele lor și am aflat că presiunea pe care o simt când vine vorba despre treburile casnice este reală și este valabilă în primul rând pentru femei. Da, așteptările de la femei sunt mari și vin din multe direcții: de la societate, familie, prieteni, parteneri de viață sau copii, dar credem că ele pot fi prioritizate pentru ca lucrurile să se întâmple potrivit dorințelor fiecăreia. Nu avem soluții perfecte, dar avem o mulțime de întrebări care să ne ajute să redescoperim lucrurile cu adevărat importante. Pentru a ilustra mai bine tema locală, am întrebat câteva femei cu povești diferite cum se confruntă cu așteptările din fiecare zi. De aici a rezultat un film scurt în care Raluca Popescu, conferențiar la Facultatea de Sociologie de la Universitatea din București și Otilia Mantelers, expert în parenting, ne-au explicat ce se află în spatele acestor așteptări și cum pot fi depășite, iar Cristiana Stancu, Campioana Mondială Arte Marțiale Mixte și artist plastic, Alexandra Coliban, traducător și mamă care a lăsat Bucureștiul pentru Brașov și Clara Ionescu, Specialist Recrutare IKEA România, ne-au împărtășit din experiența lor de viață trăită fără să se conformeze așteptărilor celorlalți,” a declarat Daniela Stoican, PR Manager IKEA România.
httpvh://youtu.be/CQ2LTo2zDNI