OnePlus Nord 2T – detalii oficiale, imagini şi preţ în România

/
/
19 mai 22
/

OnePlus Nord 2T este cel mai nou smartphone al producătorului chinez, unul disponibil chiar din prima zi şi în ţara noastră.

Telefonul vine ca un mic upgrade pentru OnePlus Nord 2 5G, existând mici diferenţe în ceea ce priveşte tehnologia de încărcare a bateriei, la nivel de procesor şi câteva modificări estetice (aranjarea senzorilor foto de pe spate este cel puţin intrigantă).

OnePlus Nord 2T se prezintă ca un device mid-range echilibrat, unul cu display AMOLED, procesor MediaTek Dimensity 1300, până la 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto triplă cu OIS pe senzorul principal, baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă la 80W, difuzoare stereo şi Android 12 cu interfaţa Oxygen OS 12.1.

OnePlus promite pentru acest smartphone două actualizări majore de software (Android 13 şi 14) şi trei ani de update-uri de securitate.

Specificaţii complete pentru OnePlus Nord 2T:

  • display Fluid AMOLED de 6.44 inch cu rezoluție FullHD+ (2400 x 1080 pixeli), aspect 20:9, rată de refresh de 90 Hz, sRGB, DCI-P3, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor MediaTek Dimensity 1300 de tip octa-core dezvoltat pe 6 nm, ARM G77 MC9 GPU, 8 / 12 GB RAM LPDDR4X și 128 / 256 spațiu de stocare UFS 3.1;
  • Android 12 cu interfaţa Oxygen OS 12.1;
  • 5G SA + NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.2, A-GPS, GPS dual-band (L1+L5), GLONASS, BDS, GALILEO, USB Type-C, NFC, cititor de amprentă integrat în display, difuzoare stereo, tehnologie Dolby Atmos;
  • 50 Megapixeli cu senzor Sony IMX766, f/1.88, EIS, OIS, dimensiune a pixelului de 1.0 microni + 8 Megapixeli ultrawide la 119.7 grade cu f/2.25, EIS + 2 Megapixeli monocrom, f/2.5, LED flash, filmează 4K cu 30 fps, la 1080p cu 30 / 60 / 120 fps, cameră frontală de 32 Megapixeli cu senzor Sony IMX615, f/2.45, EIS, înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă SuperVOOC la 80W, 190 gr. greutate şi dimensiuni: 159.1 × 73.2 × 8.2 mm.

OnePlus Nord 2T are un preţ recomandat în România de 2099 lei pentru varianta cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare şi de 2499 lei pentru versiunea cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare.

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: OnePlus, OnePlus Nord 2T
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.