OnePlus Nord SE – primele specificaţii hardware

/
/
10 nov. 20
/

Trebuie să recunosc că am fost şi (parţial) mai sunt un mare fan OnePlus, în prezent folosesc un telefon şi o pereche de căşti de la acest producător, produse excelente din punctul meu de vedere.

Din păcate în ultimul timp au avut loc nişte schimbări în cadrul companiei, de la modificări ale strategiei, până la plecarea unuia dintre fondatori. Cu siguranţă există nişte presiuni, unele care nu ajută prea mult.

Lansările pa bandă rulantă din ultimul timp duc OnePlus în rândul companiilor „de masă”, aspect ce scade din atractivitatea brandului (părere personală). Abia ce au trecut două săptămâni de la ultimele două prezentări, că apar deja primele informaţii tip zvon pentru un alt model: OnePlus Nord SE.

Acest smartphone ar urma să vină cu un display AMOLED cu rezoluţie FullHD+, procesor Qualcomm Snapdragon 765G cu modem 5G încorporat şi o baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă la 65W. Nu sunt multe detalii, dar cele prezentate sunt destul de relevante.

OnePlus Nord SE ar urma să fie lansat oficial în prima parte a anului viitor, perioadă în care OnePlus ar putea prezenta şi alte trei smartohone-uri din seria OnePlus 9.

Dacă vă interesează să achiziţionaţi un smartphone OnePlus de pe site-ul oficial oneplus.com/ro puteţi folosi link-ul nostru de referral pentru a primi un voucher de 10 euro pentru accesorii.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: OnePlus, OnePlus Nord SE
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.