OnePlus One – unboxing și primele impresii

/
/
16 iul. 14
/

Încep într-un mod atipic. Prietenul unui prieten și-a cumpărat OnePlus One și a fost suficient de amabil să ne trimită smartphone-ul său, în pachetul de retail. Îi mulțumesc pe această cale. Observați, OnePlus One = marfă de contrabandă. Glumesc.

Am scris câteva articole legate de OnePlus One și le aduc aici ca să pun în temă, dacă este cazul.

1. OnePlus One – detalii oficiale, disponibilitate si preț;

2. TOP 5: Motive pentru care OnePlus One este smartphone-ul momentului;

3. De ce OnePlus One și-a pierdut din atractivitate?

Observați cum am trecut de la entuziasm la decepție și tocmai pentru că este aproape imposibil să-l găsești prin stocurile magazinelor. Se vine într-un ritm alert, iar numărul de unități se dovedește insuficient.

OnePlus-One-unboxing (2)

A. Specificații detaliate pentru OnePlus One

display IPS de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;

procesor Qualcomm Snapdragon 801 quad-core la 2/5 GHz pe Krait 400, Adreno 330 GPU, 3 GB RAM, 16 GB sau 64 GB spațiu de stocare;

– Android 4.4.2 KitKat cu interfața CyanogenMod 11S;

4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, NFC, microUSB, USB on-the-go, USB host, A-GPS și GLONASS;

13 Megapixeli, autofocus, dual-LED flash, geo-tagging, touch focus, detecție a feței, panorama, HDR, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps;

baterie de 3100 mAh, 162 gr. și 8.9 mm grosime.

Sunt două variante de OnePlus One: alb de 16 GB și negru cu 64 GB spațiu de stocare. Primul costă 269 dolari 299, iar al doilea urcă la 299 dolari 349 dolari. Costurile de comercializare sunt incredibile dacă le punem lângă lista de specificații, o adevărată palmă la adresa Samsung, LG, HTC, Sony, Apple etc.

OnePlus-One-unboxing (21)

B. Primele impresii pentru OnePlus One

În primul rând că pachetul de retail dă impresia de premium, de la primul contact vizual. Mi-a adus puțin aminte de Apple, dar urcă la un nivel superior. Brandingul +1 este poziționat mai peste tot.

În cutie dați de smartphone, cablu microUSB – USB 2.0 pe fir lat și roșu ce permite strângerea sa fără a-l încurca, încărcător pe USB 2.0, agrafă pentru slotul cartelei SIM într-un plastic ce dă impresia a fi un breloc, manual de instrucțiuni.

OnePlus-One-unboxing (25)

Carcasa unibody și plasticul utilizat amintesc de HTC One X, dar finisarea și policarbonatul folosit sunt superioare din punct de vedere calitativ. O ramă metalică înconjoară smartphone-ul și-i dă o notă suplimentară de eleganță.

Rulează Android 4.4.2 KitKat în customizarea CyanogenMod 1S. Ce înseamnă asta?

Primești un smartphone Android în care ai o libertate și mai mare decât la un smartphone Nexus, elemente suplimentare ce fac experiența de utilizare și mai plăcută.

Partea de unboxing:

httpvh://youtu.be/T9FkCDtRdoA

C. Câteva fotografii cu OnePlus One și accesoriile sale

Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.