:) Acum citesc readerul ce a acumulat numeroase articole peste zi.
Astăzi am fost plecat puţin şi mi-am adus aminte de cum era o călătorie cu autobuzul. Era un microbuz, unul nou, de 16 locuri care a trebuit să acomodeze, doar, peste 30 de persoane. Nu conta că erau mame, bătrâni şi copii. Pentru profit se poate orice. Mai săptămânile trecute un alt microbuz condus de un şofer incoştient a devenit locaţie a morţii după ce 14 din cele 16 persoane au murit în urma impactului cu un tren.
Viaţa nu are preţ şi nici importanţă în viziunea unora. De multe ori ne lăsăm pe mâna lor, nu putem face altfel şi se ajung la adevărate drame.
Pe de altă parte, în staţie, înainte de plecare nu am putut să nu remarc îmbulzeala. Nu atunci când a venit microbuzul căci atunci era nebunie ci dinainte ca acesta să fie măcar observabil. Au părăsit trotuarul şi alveola din staţie şi se duceau spre centrul drumului într-o mişcare browniană.
Dar speranţa moare ultima şi sper să se schimbe ceva – comportament, societate. Ştiu că se poate, să fie voinţă.