Oukitel K7 Power – telefonul de 430 lei cu baterie de 10.000 mAh şi autonomie de până la 5 zile

/
/
23 oct. 18
/

Oukitel K7 Power este un smartphone de buget care impresionează prin uriaşa baterie de 10.000 mAh. Producătorul promite o autonomie medie de până la 5 zile şi o încărcare completă în mai puţin de 4 ore. Device-ul funcţionează şi ca baterie externă, deci puteţi oricând să ajutaţi un prieten la nevoie pentru a ajunge acasă cu telefon pornit.

Specificaţii complete pentru Oukitel K7 Power:

  • display IPS de 6.0 inch cu rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli), aspect 18:9 şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor MediaTek MT6750 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.0 GHz, Mali T860MP2 GPU, 2 GB RAM și 16 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 128 GB;
  • Android 8.1 Oreo;
  • dual-sim, 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download și 50 Mbps în upload, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, Beidou, scanner de amprente;
  • 13 + 2 Megapixeli cu deschidere f/2.0, PDAF, LED flash, cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 10000 mAh cu autonomie de până la 5 zile, 14 mm grosime şi 302 gr. greutate.

Chiar dacă va fi un campion al autonomiei, trebuie să fiţi conştienţi că restul caracteristicilor nu vor impresiona, mai ales că preţul este unul foarte mic: 99.99 dolari + 5.31 dolari transport, adică aproximativ 430 lei preţ final.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.