Huawei Honor 5x – review

/
/
13 iun. 16
/
Huawei și-a propus să ajungă lider mondial în vânzarea de telefoane inteligente, iar seria Honor urmează a contribui din plin. Asta pentru că Honor înseamnă raport preț / specificații cât mai bun, iar în China are vânzări de ordinul a zeci de milioane unități pe an.

Consola Xbox One S va fi cu 40% mai subţire față de actuala generaţie

/
/
13 iun. 16
/
Atât Sony, cât şi Microsoft, se pregătesc să lanseze anul acesta noua gamă de console. Nu vor fi schimbări radicale, mici îmbunătăţiri la nivel hardware, software şi estetică, toate pentru o mai bună experienţă de gaming.

Huawei Honor 5A – detalii complete pentru un nou smartphone de buget

/
/
12 iun. 16
/
Huawei a lansat în China unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri din portofoliu: Huawei Honor 5A. Noul terminal dispune de un display de 5.5 inci cu rezoluţie HD, procesor octa-core, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, conectivitate dual-sim 4G, cameră foto de 13 megapixeli şi rulează Android 6.0 Marshmallow cu interfaţa Emotion UI…

Orice comandă de peste 100 dolari este răsplătită cu un discount de 12 dolari

/
/
12 iun. 16
/
Unul dintre partenerii nostri chinezi, tomtop.com, aniversează în această perioadă frumoasa vârstă de 12 ani. Pentru a sărbători împreună cu clienţii, retailerul oferă o reducere de 12 dolari pentru orice comandă care depăşeşte valoarea de 100 dolari. Puteţi achiziţiona orice, de la telefoane inteligente până la jucării sau bijuterii.

Doogee X5 Max – review

/
/
12 iun. 16
/
Iunie a fost pentru mine luna în care am testat unul dintre cele mai noi smartphone-uri entry-level lansat de un producător chinez: Doogee X5 Max. Telefonul este în teorie un device destul de echilibrat, cu puncte slabe şi puncte forte. Dacă display-ul HD, bateria de 4000 mAh şi Android 6.0 Marshmallow vă atrag, cu siguranţă…

Allview Visual VR2 – review

/
/
11 iun. 16
/
Realitatea virtuală devine din ce în ce mai populară, mulți dintre marii producători de dispozitive mobile și de entertainment au ales să ofere ochelari speciali ce te introduc într-o lume 3D. Unii ochelari VR sunt compatibili doar cu anumite smartphone-uri, alții pot oferi conținut și lucrează independent de alt dispozitiv, iar cei mai accesibili pot…

Xiaomi Mi Band 1s – review

/
/
11 iun. 16
/
Știu că deja a fost lansat Xiaomi Mi Band 2, iar debutul în stocurile magazinelor chinezești se face în a doua parte a lui iunie, dar cred că merită un pic de atenție și Mi Band 1s sau Mi Band Pulse cum îi spune compania chineză.

Tabletă Odys VITO – review

/
/
11 iun. 16
/
Vă mai amintiți vremurile în care tabletele erau de multe ori subiectul zilei, în care recenziile pentru astfel de produse erau la mare căutare. Piața s-a așezat, iar aceste gadgeturi au trecut de mult în plan secund. Foarte puțini producători se mai încumetă în a lansa pe bandă rulantă tablete și astfel știrile legate de…

Adio şi rămâi cu bine vechi prieten, Yahoo Messenger !

/
/
11 iun. 16
/
Nu ştiu cum vă simţiţi voi, însă la auzul acestei veşti chiar m-am întristat. Aş putea spune că o mică parte din trecutul meu, perioada liceului, se va stinge începând cu data de 5 august când Yahoo a anunţat că va închide definitiv Yahoo Messenger versiunea desktop.

Boxă portabilă HP Roar Mini – review

/
/
11 iun. 16
/
Nu cred că este cazul să mai specific în ce situații a ajuns a fi recomandată o boxă portabilă. Sunt varii situații în care difuzorul smartphone-ului sau tabletei nu livrează suficientă amplitudine a sunetului, iar boxa portabilă asigură o audiție în condiții mult mai bune.

Lenovo PHAB2 și PHAB2 Plus – alternative mai ieftine la varianta Pro, dar fără tehnologie Tango

/
/
10 iun. 16
/
Colegul meu Cosmin Mușat v-a prezentat deja în detaliu Lenovo PHAB2 Pro, primul smartphone din lume ce folosește tehnologia Tango dezvoltată de Google. Pe lângă el și cele două modele Motorola, Lenovo a lansat încă două telefoane interesante la o primă privire. Le spunem telefoane, dar la 6.4 inch diagonala ecranului ele se duc mai…

Lenovo PHAB2 PRO – primul smartphone din lume cu tehnologia Tango pentru realitate augmentată

/
/
10 iun. 16
/
În afară de smartphone-urile Motorola Moto Z şi Motorola Moto Z Force, Lenovo a lansat în cadrul Lenovo Tech World 2016 din San Francisco şi telefoane sub brand propriu. Poate cel mai captivant dintre ele este Lenovo PHAB2 PRO, primul smartphone din lume care beneficiază de tehnologia Tango.

Motorola Moto Z Force – smartphone cu display QHD indestructibil şi cameră foto de 21 megapixeli

/
/
10 iun. 16
/
În cadrul Lenovo Tech World 2016 a fost lansată şi o versiune pe steroizi a smartphone-ului Motorola Moto Z. Sub inspirata denumire Motorola Moto Z Force, acest telefon oferă câteva elemente suplimentare comparativ cu versiunea de bază: