Nu suport persoanele care cred că ele au o viaţă “ superbă”. Am întâlnit mai zilele trecute pe cineva, apropiat, care arbora o trufie caracteristică speciei feminine. Ea este mulţumită şi nu înţelege cât de “preocupat” pot fie eu de alte lucruri seara( adică că stau pe net, pe bloguri) iar al ei alter ego masculin stă lângă ea( se uită la tv şi vorbesc – vai, vai). Eu sunt “rău” că nu accept să mă tembelizeze tv şi nu pot vorbi cu a mea “ea” tot felul de nimicuri la nesfârşit.
Mă enervează chestia numită măreţie familială – rişti penibilul când spui că a ta familie este un model. Nu există aşa ceva. Respectul este important, nu există modele( sau le numeri pe degete). Mai lăsaţi-mă fraţilor, vedeţi bârna din ai voştri ochi şi lăsaţi “paiul” meu în pace.