Pentru mai mult control asupra abonaţilor, Netflix elimină în linişte funcţia de casting din aplicaţiile mobile de Android şi iOS

Software
/
/
2 dec. 25
/

Netflix îşi surprinde în mod negativ abonaţii şi elimină într-o linişte totală funcţia de casting din aplicaţiile mobile de Android şi iOS.

În universul Netflix această funcţie era folosită zilnic de milioane de oameni, deoarece oferea flexibilitate şi uşurinţă în utilizare (abonaţii îşi căutau rapid un film sau un serial pe aplicaţia de smartphone sau tabletă şi o proiectau rapid pe televizor).

Această funcţie era utilizată de foarte mulţi abonaţi atunci când nu erau în propria gospodărie, acolo unde controlul Netflix este cel mai simplu. Prin eliminarea butonului „Difuzare”, abonaţii sunt obligaţi acum să se conecteze neapărat la cont pe televizor, folosind telecomanda (iar aici Netflix primeşte mai multe informaţii, unele care merg mână în mână cu blocarea share account-ului practicat de ceva ani).

Netflix a actualizat între timp şi pagina oficială de suport:

„Netflix nu mai oferă opțiunea de difuzare de seriale de pe un dispozitiv mobil pe televizoare sau pe dispozitive de streaming. Va trebui să folosești telecomanda televizorului sau a dispozitivului de streaming pentru a naviga pe Netflix.”

Excepţie de la regulă mai fac dispozitivele Chromecast mai vechi sau televizoarele compatibile cu Google Cast şi doar în cazul abonamentul fără reclame.

Interesant este că Netflix susţine că această decizie a fost luată pentru a „îmbunătăţi experienţa clientului”, însă realitatea este alta: ai eliminat o funcţie utilă şi flexibilă şi ai înlocuit-o cu telecomanda. Unde este îmbunătăţirea experienţei în acest caz?

Update: Am primit şi un punct de vedere din partea echipei de PR ce reprezintă Netflix în România:

„Netflix se concentrează pe experiențe relevante și utile pentru membri din întreaga lume, iar uneori asta se realizează print retragerea unor funcții mai puțin utilizate, tocmai pentru a putea investi în caracteristici care aduc mai multă valoare. În acest context, funcția de control a redării de pe dispozitive mobile mai vechi a fost retrasă, însă membrii pot să folosească în continuare telefonul sau tableta pentru a controla redarea prin Google Cast – această funcție nu a fost afectată. Pentru redarea direct pe televizor, în schimb, va fi necesară telecomanda fizică.

Funcția restrasă era utilizată foarte rar, așa că Netflix a decis să-și concentreze resursele pe experiențe de produs care aduc mai multe beneficii membrilor. Aceștia pot continua să folosească dispozitive mobile pentru a controla redarea dacă televizorul lor dispune de Google Cast. În cazul televizoarelor fără această funcționalitate, redarea trebuie să fie controlată prin telecomanda fizică a televizorului. Pentru stick-urile de streaming Chromecast mai vechi, care nu au telecomandă, controlul redării rămâne posibil de pe dispozitive iOS și Android.

Mai multe informații despre controlul redării sunt disponibile în Help Center.”

Via: androidauthority.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

YouTube copiază televiziunea clasică şi introduce în aplicaţia de televizor reclame ce nu pot fi închise

Îmi aduc aminte că în copilărie mă uitam cu tatăl meu la filme la televizor şi uram momentul în care apăreau reclamele, chiar când se întâmpla ceva mai interesant. Şi ţineauuuuu, o veşnicie, parcă nu se mai terminau.

Uniunea Europeană ar putea înlocui Facebook, Instagram sau TikTok, cu o nouă platformă de social media europeană (parţial finanţată din bani publici)

Uniunea Europeană nu are nicio platformă de social media comparabilă cu cele americane sau chineze (Facebook, Instagram, TikTok etc.) ca număr de utilizatori, cele mai cunoscute cu rădăcini europene fiind Mastodon, BeReal sau Pixelfed (niciuna însă nu trece de câteva milioane de utilizatori).

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.