Pentru o Romanie sociala

Citesc pe bloguri, aud la radio si vad la tv o suma de discutii cu privire la ce ar trebui sa fac un guvern in situatia actuala a economiei romanesti. Se aminteste de viziuni de ansamblu si ce ar trebui sa faca statul.
Patronatele doresc sa taie si sa spanzure fara menajamente iar sindicatele sa se pastreze macar situatia actuala.
Eu ca si alte mii de persoane, banuiesc, ma gandesc care este rolul statului, pe cine trebuie sa multumeasca el?
Dar mai intai sa vedem clasele sociale din Romania, intr-o viziune simplista:
– milionari – cei care din bunuri mobile si imobile aduna peste 500.000 de euro;
– clasa de mijloc – intre 100.000 si 499.999 euro;
– restul cu valori ale bunurilor si veniturilor sub 99.999 €;
Cred ca Romaniei fata de tarile vestice ii lipseste a doua categorie ce joaca si un rol de echilibru in economie. Din pacate guvernul ca autoritate executiva nu poate face nimic pentru a mari numarul lor.
Sa ne uitam putin la crema bogatilor tarii noastre. Sunt formati dupa 1990 si, in mare parte, au inceputuri tulburi. Spre exemplu Patriciu care daca ar plati datoria catre stat, 600 milioane euro, ar acoperi gaura din bugetul de pensii ce impune scaderea cu 15 la suta. Nu vad de ce ar fi  necesare masuri guvernamentale spre a le da un festin financiar fara de sfarsit. As propune impozitarea lor, pe profit, si cu 90 la suta ca in tarile nordice.
Update mai tarziu.
21.25 – Concluzie
Mă bazez pe un silogism simplu. Parlamentul şi preşedintele sunt aleşi de către popor, de o majoritate. Cred că aceste instituţii ar trebui să fie preocupate de binele celor mulţi (indiferent că sunt bugetari sau salariaţi). Statul trebuie să fie un protector pentru categoriile sociale cu adevărat defavorizate.
Este un fel de campanie pe online împotriva ajutorului dat mamelor ce au bebe sub doi ani. În primul rând ţin să spun că soţia mea nu a intrat în concediu postanatal (deşi avea dreptul) aşa că orice act luat nu ne afectează direct. Populaţia României va scădea până în 2050 până la 15 milioane locuitori. Astfel se poate vorbi de o bombă demografică cu efect întârziat.
Sunt de părere că statul nu ar trebui să sprijine creşterea numărului de copii pentru că, să fim serioşi, nu le poate oferi un cadru propice de dezvoltare. Observaţi cum educaţia şi sănătatea sunt puse la grămadă cu administraţia centrală în ce priveşţe reducerile salariale deşi grosul noilor angajări este în acel domeniu. Sunt de acord cu o reformă a educaţiei dar nu pornită din considerente – hai să reducem cu 25% fie ce o fi ci prin prisma unui studiu serios la care să participe, real, profesorul, părintele, elevul şi specialistul în educaţie.
O concluzie uriaşă.