Peste câteva ore OnePlus 7 Pro va fi din nou disponibil la comandă

/
/
20 mai 19
/

OnePlus 7 Pro este smartphone-ul cu care producătorul chinez ne dovedeşte că are ambiţii foarte mari. OnePlus a investit foarte destul de mulţi bani în dezvoltarea acestui telefon şi scoate bani grei şi pentru promovarea sa, mai ales că brand ambasadorul ales este nimeni altul decât Robert Downey Jr.

Săptămâna trecută a existat un mic stoc pentru OnePlus 7 Pro, însă pentru Europa acesta a fost epuizat în mai puţin de 3 ore. Mâine începând cu ora 12:00 (ora României) pe site-ul oficial oneplus.com/ro vor fi puse în vânzare noi unităţi ale acestui device de top la următoarele preţuri:

  • Mirror Gray cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare – 699 euro;
  • Mirror Gray cu 8 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 749 euro;
  • Nebula Blue cu 8 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 749 euro;
  • Nebula Blue cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 819 euro.

Utilizând link-ul nostru de referral primiţi şi un voucher de 10 euro util pentru achiziţia de accesorii. Cei care nu aţi avut şansa să prindeţi o unitate în primul val, puteţi face o nouă încercare peste doar câteva ore.

Toate detaliile despre OnePlus 7 Pro le puteţi găsi în articolul de prezentare.

Specificaţii complete pentru OnePlus 7 Pro:

  • display Fluid AMOLED de 6.67 inch cu rezoluție QHD+ (3120 x 1440 pixeli), 516 ppi, rată de refresh de 90 HZ, suport pentru HDR10+, luminozitate de 800 nits, protejat cu sticlă curbată 3D Corning Gorilla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 855 de tip octa-core dezvoltat pe 7 nm cu 1 x Kryo 485 la 2.864 GHz + 3 x Kryo 485 la 2.42 GHz și 4 x Kryo 485 la 1.8 GHz, Adreno 640, 6 / 8 / 12 GB RAM LPDDR4X și 128 / 256 spațiu de stocare UFS 3.0;
  • Android 9.0 Pie cu interfaţa Oxygen OS 9.5;
  • 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, USB Type-C, NFC, cititor de amprentă integrat în display, deblocare facială, difuzoare stereo duale cu tehnologie Dolby Atmos;
  • 48 Megapixeli cu senzor Sony IMX586, f/1.6, gyro-EIS + OIS, dimensiune a pixelului de 0.8 microni + 16 Megapixeli ultrawide la 117 grade cu f/2.2 + 8 Megapixeli telephoto cu zoom optic 3x, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 sau 60 fps, la 1080p cu 30 / 60 / 240 fps, la 720p cu 480 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu mecanism tip periscop, senzor Sony IMX471, f/2.0, dimensiune a pixelului de 1 micron și înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă Warp Charge la 30W, 206 gr greutate şi dimensiuni: 162.6 x 75.9 x 8.8 mm.
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: OnePlus, OnePlus 7 Pro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Piața de smartphone-uri în T4 2025: Apple a fost no. 1, Samsung și Xiaomi pe locurile 2 și 3 ( 1 / 5 telefoane mobile livrate a fost iPhone)

Counterpoint a prezentat datele privind piața de smartphone-uri în materie de livrări pe trimestrul al 4-lea din 2025 (1 octombrie - 31 decembrie 2025).

ZTE nubia Air – review (Subțire atât în talie, cât și ca preț)

Apple și Samsung au mizat în 2025 pe segmentul smartphone-urilor foarte subțiri și destul de ușoare, dar au făcut asta strict pe zona premium, cu prețuri pe măsură. Succesul nici unuia dintre cele două modele nu a fost nici pe departe cel scontat, așa că informațiile care circulă acum sunt unele ce anunță renunțarea sau,…

TCL NXTPAPER 70 Pro – smartphone gândit pentru confort vizual, cu suport pentru stylus și prețuri de la 339 Euro

TCL este în mod clar cel mai bine cunoscut pentru gama de televizoare, la CES 2026 dezvăluind chiar noua tehnologie de afișaje TV SQD Mini-LED, așa că puțini cred că știu că acest producător are în ofertă și câteva smartphone-uri. Câteva dintre modelele din gama NXTPAPAER le-am văzut la IFA Berlin 2025, iar aici aducem…