Piața de smartphone-uri în trimestrul al 2-lea din 2020: scădere de 16.7%, Samsung rămâne lider

/
/
26 aug. 20
/

TrendForce a adus un raport legat de piața de smartphone-uri în perioada aprilie – iunie 2020 (intervalul de timp în care pandemia generată de Covid-19 și-a făcut efectele cel mai pregnant).

Scăderea față de aceeași perioadă din 2019 ar fi de 16.7%.

Avem și un grafic ce merită a fi analizat:

 

În primul rând, informațiile nu sunt aparent legate de livrări ci de producție. În primele 2 coloane vedeți cum s-au descurcat în T2 2020, iar pe ultimele coloane din dreapta descoperiți și o prognoză pentru T3 2020.

Avem și estimări în milioane unități:

  1. Samsung – 54 milioane unități;
  2. Huawei – 52 milioane unități;
  3. Apple – 41 milioane unități (creștere de 8% sub impactul apariției lui iPhone SE 2020, dar și prin prisma vânzărilor bune înregistrare de iPhone 11);
  4. Xiaomi – 29.5 milioane unități;
  5. OPPO – 27.5 milioane unități;
  6. Vivo – 26.5 milioane unități.

De remarcat că de fapt liderul este grupul BBK aflat în spatele OPPO, Vivo, OnePlus, Realme etc. Dacă s-ar aduna vânzările înregistrate pe fiecare brand în parte s-ar ajunge cu puțin peste cele 54 milioane raportate în dreptul Samsung.

Estimările pentru T3 2020 arată bine pentru Samsung, Apple, Xiaomi și OPPO, Huawei s-ar afla pe o pantă descendentă, la fel și Vivo. De fapt legat de Vivo nu am idee ce smartphone-uri din oferta lor se vând așa bine de strâng zeci de milioane unități / trimestru. La OPPO să spunem că înțeleg, au divizia Realme cu telefoane best-buy etc.

Jucători cu vechime sunt dispăruți complet din peisaj. Aici mă refer la LG, Sony, HTC, Nokia (sub acționariatul chinezesc), puzderia de alte branduri din piață.

Sursa: TrendForce.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: apple, Huawei, Oppo, samsung, VIVO, Xiaomi
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.