Portarea la RCS&RDS mi-a adus şi primele probleme

17/12/2014

De ceva timp am trecut la cartelă preplătită la Orange, deoarece abonamentele nu îmi mai păreau avantajoase. După ce RCS&RDS a lansat în urmă cu câteva luni abonamentul şocant de 5 euro cu nelimitat minute şi internet, am început să mă gândesc dacă e bine să trec pe altă reţea, după ce timp de aproximativ 10 ani am fost fidel celor de la Orange.

Am aşteptat să observ feedback-ul noilor utilizatori RCS&RDS, iar acesta a fost în mare parte pozitiv (am eliminat din start problema cu semnalul, deoarece 99% din timp îl petrec în Bucureşti sau Brăila, două oraşe unde acoperirea este bună). Cu toate acestea, am ezitat mutarea, deoarece am tot aşteptat veşti mai bune din tabăra portocaliilor, care din păcate nu au sosit.

Momentul crucial în luarea deciziei mele a fost oferta lor de Black Friday, când 6 luni din abonamentul deja micşorat la 4 euro, erau gratis. Astfel, de Ziua Naţională a României mi-am portat numărul în reaţeaua RCS&RDS (sau cel puţin am crezut). La ghişeu mi s-a spus că pe data de 5 decembrie, numărul îmi va fi portat în reţeaua lor. Nu a fost să fie. Pe data de 8 decembrie, primesc mesaj că în acea zi voi fi portat. Nu a fost să fie. Seara primesc un alt mesaj care îmi transmitea că am fost portat. Ciudat, eu încă eram pe Orange.

2014-12-17-17-32-51

Zic să aştept, poate sunt aglomeraţi şi durează mai mult. Pe data de 11 decembrie, încerc să sun la relaţii cu clienţii. Dupa 4 apeluri de câte 5 minute cel puţin în aşteptare, nu mi-a răspuns nimeni. Zic, revin mâine. Pe 12 decembrie sun iar la relaţii cu clienţii şi după alte 3 apeluri, într-un final îmi răspunde un tip destul de frustrat după o săptămâna de muncă (pe o parte îl înţeleg) istovitoare. Îi spun doleanţa mea şi îmi transmite că cererea mea este încă în procesare, să aştept până pe 15-16 decembrie că se va rezolva. Nu a fost să fie.

Astăzi, 17 decembrie am sunat iarăşi şi se pare că cererea mea este încă în procesare. L-am rugat pe tipul de la relaţii cu clienţii să încerce ceva pentru a-mi urgenta cererea, deoarece astăzi mi-a expirat opţiunea la Orange şi cică vreau să mai sun şi eu lumea sau chiar să navighez pe internet (cât tupeu din partea mea). Nu mi se pare normal să “stau pe uscat” acum, deoarece RCS&RDS nu a fost în stare în 17 zile de la solicitare, să îmi porteze numărul.

Momentan încă aştept, poate de Crăciun reuşesc să îmi sun şi eu prietenii să le spun un călduros “Crăciun Fericit !”. Nu de alta, dar a cam trecut jumătate de lună de abonament şi eu nu mă pot bucura de el (deh, am vrut 6 luni gratis, cred că o să mă bucur doar de 5 ).

Chiar dacă am semnat cu ei pe 24 de luni, deja după câteva zile îmi pun întrebarea dacă am făcut bine sau nu. Sper totuşi că după ce mă vor porta (sper anul acesta) să nu am şi alte probleme, deoarece în acest moment sunt destul de deranjat de cum m-au tratat ca şi client (până la urmă eu mai plătesc şi un abonament pentru celelalte două servicii, de internet şi cablu, care nu costă doar 4 euro). Oare greşesc cu ceva când îmi solicit dreptul de a utiliza abonamentul pentru care am încheiat un contract?

Update: Am primit mesaj că în cursul zilei de astăzi, 18 decembrie, voi fi portat. Să vedem ce o să iasă.

2014-12-18-09-25-19

Update 2: Este trecut de ora 16:00 şi sunt încă utilizator de Orange. Se pare că şi de data aceasta am primit alarme false.

Update 3: Este 20 decembrie şi eu sunt tot utilizator Orange. Nimeni nu ştie să îmi spună care este problema, dar mai ales care este sursa acesteia. În lipsă de opţiuni, am scris chiar şi pe softpedia, poate mă poate ajuta aşa numitul digi_helper.

Update 4: În această dimineaţă, 22 decembrie, am fost portat într-un final în reţeaua RDS&RCS. Bine măcar că s-a întâmplat înainte de Crăciun. Mulţumesc pentru ajutorul acordat tuturor utilizatorilor, în special lui @Liviu.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.