Continuarea a ceea ce scriam aici şi aici.
A fost mai bine decât mă aşteptam. Am învăţat destule deşi la vârsta mea mulţi au carnet şi o groază de kilometri la bord (sens figurat). Mai sunt ceva lucruri de finisat noroc că am un instructor care este tânăr şi cu răbdare. Prima problemă ar fi la modul în care eliberez ambreiajul – un pic prea prompt.
Nu este mare lucru să conduci. Dovadă că pe drumurile noastre avem mii de oameni care merg fără a ţine cont prea mult de regulile de circulaţie iar a ajunge dintr-un punct A în B poate fi o aventură fără happy end. La noi se moare în accidente de circulaţie într-un ritm superior Europei de Vest (suntem în faţă la rele iar la lucrurile de bine la coadă – în general).
Dar trebuie să fii atent, să nu te culci pe o ureche. Tocmai într-un moment de slăbiciune dai de necaz. Pe drumul spre mare alături de fratele meu mi-am dat seama ce înseamnă autostradă, oboseala la volan, nebunia din trafic. Spre exemplu mi-a plăcut că la ieşirea după autostradă – sâmbăta de dimineaţă – câţiva şmecheraşi au luat-o pe banda de urgenţă ca să evite aglomeraţia şi au picat drept în braţele poliţiştilor ce nu mai aveau unde să îi oprească :).
Seat Ibiza, model 2005, este chiar uşor de condus. Are o acceleraţie extrem de fină iar vizibilitatea spate este la cote bune deşi mă aşteptam datorită designului să mă încurce. Nu a fost aşa.
Mâine urmează a doua şedinţă. Sper să am carnetul până la sfârşitul lui septembrie. :)
Prima şedinţă de conducere propriu-zisă
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc.
Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.
Prima Sport şi Digi Sport pierd noi competiţii sportive majore în disputa cu Pro TV (Voyo)
Pro TV continuă să bage adânc mâna în buzunare pentru a cumpăra competiţii sportive majore, totul pentru a creşte gradul de atractivitate a platformei de streaming video Voyo.
Piața de smartphone-uri în T3 2025 – Samsung este lider și pe următoarele poziții sunt Apple, Xiaomi, Transsion și vivo
Omdia a publicat un raport în ce privește livrările de smartphone-uri pe trimestrul recent încheiat - cuprins între 1 iulie 2025 - 30 septembrie 2025.
SAMEDAY a investit peste 80 milioane euro în ultimul an și este pregătit să proceseze peste 1 milion de colete pe zi (de Black Friday 2025 estimează 0.8 milioane colete procesate pentru ziua cea mai aglomerată – 10 noiembrie)
SAMEDAY a organizat un eveniment înainte de Black Friday 2025, unul ce a devenit cumva tradițional.