Primele schiţe pentru OnePlus 8 şi OnePlus 8 Pro ?

/
/
20 nov. 19
/

Următoarea lansare de smartphone din partea OnePlus va avea loc undeva la începutul verii lui 2020, deci informaţiile apărute în acest moment despre OnePlus 8 şi OnePlus 8 Pro trebuie tratate cu o doză mai mare de scepticism.

În ultimele ore au apărut în presa de specialitate primele schiţe cu cele două modele:

Prin intermediul acestora aflăm că OnePlus va integra pe ambele smartphone-uri camere frontale sub formă de buline. Dacă pentru OnePlus 8 putem spune că este un pas în faţă raportat la actualul breton de la OnePlus 7T, în cazul OnePlus 8 Pro această caracteristică aş vedea-o mai mult ca un regres comparativ cu display-urile FullView superbe de pe OnePlus 7 Pro, respectiv OnePlus 7T Pro.

Pe spate găsim o aşezare similară a camerelor foto cu ce avem acum pe modelele Pro, însă apare în plus un al patrulea senzor, probabil unul 3D ToF.

De ce nu cred în aceste informaţii ?

  • estetica modelelor din schiţă este mult prea similară cu actualele versiuni Pro, iar OnePlus ne-a obişnuit ca de la an la an să aducă ceva nou cel puţin acestei game;
  • după succesul înregistrat cu ecranul FullView la 90Hz fără breton, îmi este imposibil să gândesc că OnePlus va face găuri prin display la modelul Pro.

Este foarte probabil ca la OnePlus 8 să nu găsim mari noutăţi, acesta urmând a se inspira cel mai probabil din actualele OnePlus 7 Pro şi 7T Pro, însă la OnePlus 8 Pro aşteptările sunt mari, toţi fanii OnePlus speră din nou la acel wow adus an de an şi cred că vom avea parte de cu totul şi cu totul altceva.

Nu uitaţi că orice achiziţie de smartphone-uri OnePlus (OnePlus 7T, OnePlus 7T Pro sau OnePlus 7T Pro McLaren Edition) realizată prin intermediul link-ului nostru de referral vă aduce un discount de 10 euro pentru accesorii.

Sursa: true.tech.net
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.