De câte ori vă treziţi dimineaţa să plecaţi la muncă/facultate/şcoală şi nu aveţi niciun chef să faceţi patul? Iată că omul ingenios a găsit o soluţie şi pentru această problemă. Producătorul spaniol de mobilă OHEA a prezentat un prototip al primului pat care îşi aranjează singur lenjeria.
Patul funcţionează cu un sistem care detectează cu ajutorul unor senzori de greutate momentul în care cobori din pat. Astfel, după 3-4 minute de la coborâre, sistemul începe să se ocupe de aranjarea patului. Cum face acest lucru? Sistemul este relativ simplu. Cuvertura este controlată de un braţ mecanic, în timp ce pernele sunt ridicate automat de sistemul OHEA SmartBed. Cuvertura este adusă imediat în poziţia iniţială, în timp ce pernele sunt îndreptate cu ajutorul unor şnururi legate de feţele de pernă şi coboară atunci când cuvertura a fost aranjată. Aranjarea cuverturii şi a pernelor durează aproximativ 50 de secunde. Sistemul prezintă şi posibilitatea să îţi faci singur patul, dar doar după ce îl treci în mod manual. Momentan, OHEA nu a anunţat nimic oficial cu privire la o eventuală lansare sau chiar un eventual preţ.
În continuare vă las să vizionaţi filmuleţul de prezentare al acestui pat tehnologizat, iar în final am şi eu o întrebare: Dacă în fiecare an se inventează câte un gadget care să înlocuiască munca unui om, oare cât timp va trece până când oamenii nu vor mai face nimic?
httpvh://youtu.be/hrWEenI_ozM