Primul smartphone Android One cu 7.0 Nougat preinstalat – General Mobile GM5

/
/
6 nov. 16
/

Android One este programul dezvoltat de către Google în ideea de a oferi telefoane ieftine cu Android în stadiu nativ, iar update-ul de software nu este livrat de către producătorul hardware ci direct de către Google. Cel mai cunoscut exemplar din țara noastră a fost Karbonn Sparkle V

Primul smartphone din acest program ce sosește cu Android 7.0 Nougat este General Mobile GM5 și compania ce-l produce își are sediul în Turcia. General Mobile este la al treilea dispozitiv din gama Android One, iar vânzările au fost spectaculoase – 1 milion de unități ( în contextul în care au doar trei modele, toate cu Android în stadiu nativ, fără a avea un portofoliu ca atare cu telefoane mobile din tot spectrul).

Specificații General Mobil GM5; 

general-mobile-gm5-4

  • display IPS de 5 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 410 de tip quad-core la 1.2 GHz, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 64 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, radio FM;
  • 13 Megapixeli cu senzor Sony IMX214 și cameră frontală de 5 Megapixeli cu senzor Samsung S5K3M2;
  • baterie de 2500 mAh, 160 gr. și 9.3 mm grosime.

Sunt trei variante de culoare: negru, gri și auriu, variante cu conectivitate single sim și dual-sim. Nu am găsit detalii legate de preț, dar nu cred că trece de pragul a 150 euro. În Turcia costă aprox. 900 lei (am folosit un convertor valutar spre a vedea cât valorează 699 lire turcești)

Cele 20 de țări în care sunt prezenți: Azerbaijan, Albania, Afghanistan, Belgia, Bosnia, Croația, Cipru, Georgia, Ghana, Grecia, Iraq, Kenya, Luxemburg, Republica Moldova, Olanda, Pakistan, Serbia, Tunisia, Turcia și Uzbekistan.

Planurile sunt să-și extindă prezența și în alte state până la sfârșitul lui 2016. Cum văd că au făcut rost și de mailul nostru ca să trimită un comunicat, bănuiesc că au în plan să intre și în România.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce smartphone şi-ar cumpăra azi, dacă ar avea un buget de 2500 lei (ambele au ales exemplare de la acelaşi producător)

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.